Halep a revenit pe locul 2
Simona Halep a urcat pe locul 2 în clasamentul WTA ca urmare a parcursului pe care ea şi rivala ei, sportiva rusă Maria Şarapova, l-au avut săptămâna trecută, la turneul de la Stuttgart.
Halep, care a urcat de pe locul 3 pe 2, după aproape un an, are 7755 de puncte. Şarapova a coborât de pe 2 pe 3, cu 7525 de puncte. Lider este în continuare jucătoarea americană Serena Williams, cu 9981 de puncte. La turneul de la Stuttgart, Simona Halep a fost eliminată în semifinale, iar Şarapova în turul 2.
A doua româncă din clasamentul WTA dat publicităţii luni este Irina-Camelia Begu, care se menţine pe locul 33, cu 1409 puncte. Monica Niculescu a urcat de pe locul 62 pe 61, cu 848 de puncte, Alexandra Dulgheru a urcat de pe 70 pe 69, cu 791 de puncte. Andreea Mitu a înregistrat cea mai bună clasare din carieră, locul 100, pe care a urcat de pe 103. Mitu are 586 de puncte.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.