Grupă de foc pentru România la Europene
La Eindhoven a avut loc tragerea la sorţi a grupelor de la Campionatul European din 2012. România a nimerit în "grupa morţii", primind adversare supertari. Tricolorii vor juca cu Serbia (vicecampioană mondială la Shanghai, câştigătoarea World League în 2011, medaliată cu bronz la ultima ediţie a europenelor), Muntenegru (campioană europeană în 2008), Croţia (deţinătoarea titlului continental şi medaliată cu bronz la Mondialele din 2011), Spania (vicecampioana mondială în 2009) şi Germania.
În cealaltă grupă de la europene au fost repartizate; Italia, Olanda, Ungaria, Macedonia, Turcia şi Grecia. Campionatul European va avea loc la Eindhoven, în perioada 16-29 ianuarie 2012. Câştigătoarele grupelor se vor califica direct în semifinale, în timp ce fromaţiile clasate pe locurile 2-3, vor juca în cadrul sferturilor de finală. La turneul final din 2010, România s-a clasat pe locul 7, Campionatul European fiind câştigat de Croaţia, ţara gazdă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.