Din dorinţa de a atrage cât mai mulţi oameni la Stadionul "Iuliu Bodola" la meciul cu UTA, conducerea FC Bihor a decis să acorde gratuitate la intrare pensionarilor, studenţilor şi elevilor. Cu o condiţie, însă, şi anume ca aceştia să poarte obiecte vestimentare în culorile clubului: roşu şi albastru.
Cele trei categorii de persoane îmbrăcate în roş-albastru vor fi plasate la peluza de sub tabela de marcaj şi vor putea pătrunde în arenă prin zona de lângă intrarea jucătorilor.
Preţul biletelor a rămas acelaşi, 10 lei, exceptând tribuna oficială, unde accesul se face în schimbul a 20 de lei.
Altfel, reprezentanţii grupării bihorene au anunţat că în incinta stadionului va fi deschis un chioşc la care se vor comercializa obiecte promoţionale cu însemnele FC Bihor.