Gloria Buzău riscă să ajungă în liga a II-a
Noul preşedinte al CSM FC Ploieşti, Ştefan Chiţu, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că echipa Gloria Buzău ar putea fi retrogradată în liga a doua dacă se dovedeşte că oficialii grupării buzoiene au depus acte false pentru obţinerea licenţei.
"Nu este exclus ca printre adversarii noştri din serie să se numere Buzăul, Galaţiul sau Iaşiul, în cazul în care auditul firmei elveţiene va da dreptate Ceahlăului. Personal, cred că cel puţin şase echipe se vor bate pentru cele două locuri care asigură promovarea, între care suntem noi, concitadina Petrolul, Prefab Modelu, Progresul Bucureşti. După câte ştiu eu, contestaţia Ceahlăului se bazează pe faptul că Gloria Buzău şi-ar fi reeşalonat datoriile către stat, lucru interzis de Guvern printr-o hotărâre din anul 2006. Dacă Buzăul a prezentat la Comisia de licenţiere acte false, este normal ca şi acestea să nu fie luate în calcul, iar echipa să fie retrogradată", a spus Chiţu.
Ştefan Chiţu a precizat că preşedintele de onoare al clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a greşit atunci când a luat decizia de a fi şi primar, şi preşedinte. "Eu cred că Gigi (n.r. - preşedintele clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan) a greşit atunci când a vrut să fie şi primar, şi preşedinte, şi antrenor. Cert este că e la zero cu datoriile faţă de stat şi, poate, pentru asta nu a avut o echipă competitivă ca să rămână în prima Ligă", a spus oficialul grupării ploieştene. La finalul sezonului 2007/2008, Ceahlăul Piatra Neamţ a retrogradat în Liga a II-a, după ce a ocupat locul 15, primul retrogradabil, în clasamentul Ligii I. Oficialii nemţeni speră ca echipa lor să poată evolua şi în stagiunea următoare în primul eşalon, dacă alte echipe nu vor îndeplini condiţiile prevăzute de manualul de licenţiere a cluburilor de Liga I. Grupările Oţelul Galaţi, Poli Iaşi şi Gloria Buzău, confruntate cu unele probleme financiare, au primit licenţa de cluburi profesioniste din partea comisiei de specialitate din cadrul FRF şi vor putea evolua şi în viitorul sezon în Liga I. Ceahlăul a criticat decizia comisiei de licenţiere şi a ameninţat că va sesiza UEFA şi organele de urmărire penală, iar Comitetul Executiv al FRF a decis ca o comisie de audit să verifice modul de acordare a licenţelor cluburilor Poli Iaşi, Gloria Buzău şi Oţelul. Preşedintele de onoare al clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a declarat că a angajat o firmă de audit, agreată de FIFA şi UEFA, care să analizeze cazul. Ştefan Chiţu a susţinut o conferinţă la Ploieşti, cu ocazia numirii noii conduceri a clubului FCM FC Ploieşti, patronat de omul de afaceri Ioan Niculae.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.