Gloria Bistrița II – CSU Oradea - Meci complicat pe terenul celei de-a doua clasate
Deși păstrează șanse teoretice la clasarea pe un loc pe podium, handbalistelor de la CSU Oradea le este practic imposibil să reușească asta având în vedere adversara de mâine dar și rezultatul indirect de care depinde. Astfel, în penultima apariție din Seria B a Diviziei A, echipa pregătită de Sebastian Tudor joacă sâmbătă, de la ora 12.00, în Sala Polivalentă din Bistrița, pe terenul „satelitului” unei prim-divizionarei Gloria.
Meciul tur dintre cele două echipe s-a încheiat la egalitate 26-26, după ce orădencele aveau un avantaj consistent la pauză, 16-11, pe care l-au cedat, din păcate, în repriza secundă. De la acel moment, tânără formație bistrițeană s-a descurcat excelent în campionatul Seriei B reușind să se mențină în siajul echipei CSM Târgu Jiu, liderul neînvins al întrecerii, dar și în fața lui CSU Cluj-Napoca, a treia clasată, o formație creditată inițial cu șanse la câștigarea competiției. În lotul gazdelor de mâine se află și două jucătoare, Maria Țanc și Bianca Gaga, care în trecut au îmbrăcat tricoul lui CSU Oradea. De menționat că cea dintâi este o jucătoare foarte bună care meci de meci este printre principalele marcatoare ale echipei sale. Forma sportivă a ambelor combatante de mâine este excelentă, fiecare având cel puțin trei victorii consecutive la activ. În ultima rundă, orădencele au dispus pe teren propriu de UVT Timișoara cu scorul de 32-19 în timp ce bistrițencele s-au impus 36-25 în deplasarea de la CSU Reșița. În clasament, CSU Oradea este a 4-a cu 35 de puncte adunate după 11 victorii, 2 egaluri și 5 înfrângeri, în timp ce Gloria Bistrița II este a doua cu 43 de puncte strânse din 14 succese, 1 remiză și 2 eșecuri. A treia clasată este CSU Cluj-Napoca, formație care are cu 5 puncte în plus față de bihorence și un adversar accesibil de înfruntat, pe CNOPJ Baia Mare, în ultimul joc de campionat. În schimb fetele din orașul de pe Criș au un meci foarte greu la Bistrița și unul abordabil, cu CSU Reșița, pe propriul teren. Așadar, pentru a spera la un loc pe podium, stundentele orădence trebuie să câștige ambele partide, iar clujencele să piardă la Baia Mare, ceea ce este extrem de puțin probabil.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.