Gimnastică ritmică - Medalii la CN şcolare
CSŞ LPS Bihorul (antrenoare Cristina Lădescu, Alexandra Ille) s-a prezentat cu 16 sportive la Campionatul Naţional Şcolar de gimnastică ritmică, unde au obţinut şase medalii.
Laura Lupşe e vicecampioană naţională şcolară la panglică, la categoria a IV-a, performanţă completată de un loc 3 la individual compus şi la cerc, la categoria a IV-a. Tot pe poziţia a treia s-au mai situat Bianca Jurcă la minge şi panglică, la senioare, respectiv de echipa CSŞ LPS Bihorul, în alcătuirea Bianca Jurcă şi Andresa Covaci.
La categoria Mica Gimnastă, ansamblul antrenat de Alexandra Ille s-a clasat pe locul 4. În apropierea podiumului, s-au mai aflat Laura Lupşe, fără obiect, la categoria a IV-a, respectiv Denisa Bărbuş, la cerc, categoria a III-a, pe locul 5. "Sunt mulţumită de aceste rezultate, mai ales că unele sportive practică acest sport de puţin timp. Sperăm să obţinem medalii în acest an şi la Campionatele Naţionale de copii, dar şi la senioare", a declarat antrenoarea Cristina Lădescu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.