Gică Popescu, în Comisia de Disciplină la UEFA
Fostul internaţional Gheorghe Popescu a fost validat, ieri, de Comitetul Executiv al UEFA, în funcţia de membru al Comisiei de Disciplină a UEFA la propunerea Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal. Gheorghe Popescu va ocupa locul rămas vacant în urma demisiei lui Ionuţ Lupescu din funcţia de Director General al FRF şi a angajării sale, de la data de 1 septembrie, în cadrul administraţiei UEFA.
"Este prima funcţie pe care o ocup într-un for fotbalistic şi dacă încep de la acest nivel, vă daţi seama unde vrea să ajung. Sunt încă la nivelul junioratului, dar un juniorat cu această funcţie mi se pare important. Mircea Sandu mi-a cerut să ne întâlnim şi mi s-a propus această funcţie. Este un lucru important să avem oameni în cadrul UEFA şi am acceptat, mai ales că nu mi-ar ocupa foarte mult timp, pentru că am şi alte proiecte în afara fotbalului", a spus Popescu.Gheorghe Popescu a menţionat că deşi a avut dispute profesionale cu Mircea Sandu, relaţiile dintre ei au fost bune de-a lungul timpului. "Nu voi fi implicat însă în structurile FRF. Eu am avut relaţii bune întotdeauna cu Mircea Sandu. A fost şi este o relaţie bazată pe respect reciproc. Aparent au fost tensiuni între noi, dar au fost tensiuni profesionale, care nu au ieşit din cadrul fair-play-ului. A fost o dispută pentru că noi concuram pentru un loc şi era normal să apară şi unele tensiuni, dar numai profesionale, nu şi personale", a explicat Popescu, fost candidat la preşedinţia FRF.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.