Germania - Franţa 1-0 - Nemţii sprintează spre al 4-lea titlu
Unul dintre cele mai echilibrate sferturi de finală a opus reprezentativele Franţei şi Germaniei. Câştig de cauză au avut nemţii, care au demonstrat un plus de valoare. Aceştia au marcat devreme prin Hummels, un gol la care au existat circumstanţe de fault. Până la final, rezultatul stabilit în minutul 13 a fost gestionat perfect. De la francezi, Benzema a încercat prea mult să facă totul de unul singur, iar absenţa lui Ribery s-a observat în jocul „cocoşului galic". Până la urmă, calificata meritorie a acestui sfert echilibrat este echipa lui Joachim Low. Francezii merg acasă în speranţa că vor avea şanse mai mari la Europeanul pe care îl vor găzdui peste doi ani.
"Am avut ocazii, dar Germania are mai multă experienţă şi a reuşit să gestioneze mai bine avantajul. Este păcat că nu am mers mai departe, Neuer a apărat foarte bine şi jucătorii noştri nu au fost precişi. Am întâlnit un adversar care a fost la un nivel mai mare ca noi. Nu a fost o diferenţă enormă, însă Germania este echipa care merge în semifinale", a declarat selecţionerul Franţei, Didier Deschamps.
"Am jucat bine cu Franţa, cele două echipe s-au apărat bine, au fost bune şi în atac, dar ocaziile nu s-au concretizat. Nu ştiu cine va fi adversarul nostru în semifinale. Deja am obţinut un rezultat foarte bun şi faptul că suntem constant la acest nivel vorbeşte de la sine. Noi avem jucători de mare calitate şi de aceea cred că putem merge până la capăt", a spus imediat după meci selecţionerul Germaniei, Joachim Low.
Fundaşul Mats Hummels a fost desemnat jucătorul meciului Franţa - Germania, informează fifa.com. Hummels a fost integralist, a reuşit 44 de pase şi a marcat unicul gol al meciului.
Marcator: Hummels 13.
Franţa: Lloris - Debuchy, Varane, Sakho (Koscielny '72), Evra - Cabaye (Remy '73), Pogba, Matuidi - Valbuena (Giroud '85) Benzema, Griezmann. Selecţioner:Didier Deschamps
Germania: Neuer - Lahm, Boateng, Hummels, Höwedes - Schweinsteiger, Khedira - Özil (Gotze '83), Kroos (Kramer '90+2), Müller - Klose (Schurrle '69). Selecţioner: Joachim Low.
Arbitri: Nestor Pitana (Argentina) - Hernan Maidana (Argentina), Juan Pablo Belatti (Argentina) - Jonas Eriksson (Suedia)
În semifinale, Germania va juca mâine de la ora 23.00, în compania Braziliei în oraşul Belo Horizonte.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.