La finalul unui sezon care poate fi caracterizat drept modest (locul al 3-lea, necalificant la turneul semifinal) pentru echipa de handbal masculin CSM Oradea, antrenorul George Tăutu a tras câteva concluzii. Plecările unor jucători importanţi şi două eşecuri suferite pe teren propriu în meciuri importante sunt principalele explicaţii ale unui campionat nu tocmai reuşit.

„Sezonul care a trecut a fost unul dificil având în vedere că am început cu o echipă, la mijlocul sezonului am fost cu altă echipă, iar la final am fost cu altă echipă. Pot spune că au plecat 3 dintre cei mai buni jucători, și anume: Bogdan Munteanu, Lucian Criste și Cosmin Liberț care au influențat foarte mult echipa. Nu am mai avut un atac care era unul sigur, nu am mai avut faza a doua la fel de bună, nu am mai avut procentajul de aruncări de pe extrema stângă ca și când era Bogdan Munteanu. Asta nu înseamnă că ceilalți jucători nu au suplinit, ei au suplinit, dar golurile care s-au dat de Bogdan Munteanu și Cosmin Liberț au avut un mare impact asupra golurilor date de întreaga echipă. Pentru mine acest sezon a fost unul bun, putea fi foarte bun dacă ne calificam cel puțin la turneul semifinal. Cred că, cu această echipă, cu care am terminat sezonul se putea merge la acest turneu dacă nu pierdeam 2 meciuri: meciul de acasă cu Sighișoara și cel cu Baia Mare tot de acasă. Aceste 2 meciuri pot să le reproșez că trebuiau câștigate și chiar puteam să le câștigăm”, a declarat George Tăutu.

„Obiectiv: cel puţin locul 3”

Antrenorul CSM Oradea este de părere că în acest moment echipa ar mai avea nevoie de cel puţin patru jucători de valoare dar sunt premature aceste concluzii câtă vreme în lotul cu care CSM Oradea a terminat campioantul ar mai putea surveni modificări. „Consider că această echipă are nevoie de oameni, de încă cel puțin 4 jucători seniori care să fie atașați la această echipă, vedem ce va rămâne din echipa din acest sezon și în funcție de asta să reușim împreună cu clubul să fixăm niște obiective pe termen lung și bineînțeles pentru sezonul care urmează, adică pe termen scurt. Nu pot decât să spun că puteam mai mult, dar nu am reușit, probabil că în următorul an vom fixa un obiectiv, cel puțin locul 3 pe care l-am obținut sezonul acesta, aceasta este și așteptarea mea la următorul sezon deși vom avea o grupă mult mai grea, și de ce nu să obținem și calificarea la turneul semifinal”, a mai spus antrenorul echipei de handbal CSM Oradea.

„Urmează o pauză extrem de lungă”

Cu un sezon încheiat prematur, hanbaliştii se văd în faţa unei vacanţe de 3 luni, ceea ce este enorm pentru un sportiv de performanţă. În acest sens, dar şi în concordanţă cu proiectul clubului pentru secţia de handbal, George Tăutu îşi doreşte o reunire care să aibă loc mai devreme dar şi antrenamente particulare cu sportivii orădeni. „Ne vom reuni teoretic ca și anul trecut în 1 august, acum eu sper să putem să ne întâlnim cel puțin cu o săptămână sau chiar două mai repede pentru că avem nevoie de pregătire deoarece este o pauză extrem de lungă de 3 luni în care eu și jucătorii mei teoretic nu ne întâlnim. Voi încerca ca pe cei din Oradea să îi convoc la unele antrenamente ca să ne menținem cât de cât moral și poate și fizic. Încă o dată, e o perioadă foarte lungă, profesioniștii au cel mult o lună pe an. Aștept să vedem bugetul, noile obiective pe care ni le putem propune și bineînțeles refacem echipa pentru sezonul următor deoarece deocamdată sunt doi jucători cu semnul întrebării. Unul sigur nu va mai fi component al lotului. Ceilalți, în momentul în care vom ști mai multe detalii, vom ști și care vor rămâne, iar după aceea urmează selecția mea”, a conchis tehnicianul formaţiei bihorene.