Teren: Uileac

Spectatori: cca. 80

Marcatori: Raţiu 38 / Filip 20, Mangra 52, 62, 73, Grozav 77, 89, Hora 81

Remarcaţi: Raţiu, Crişan, Oraş / Lemak, Filip, Mangra, Hora

Eliminat: C. Popa (28)

Vida: Bogdan - Ştefan, C. Popa, Boţ, Raţiu, D. Pantiş, Goina, Crişan, Oraş, I. Pantiş, Moce. Au mai jucat: Arvaş, Rada. Antrenor: Claudiu Vidican.

Hidişel: Giura - Cheregi, Iova, Sime, Lemak - Fâşie, Hora, Cozac, Ţepele - Filip, Mangra. Au mai jucat: Şipoş, Grozav, Bocioc, Puie, Indrieş. Antrenor: prof. Lucian Stance.

 

Aşteptat cu interes, duelul de la Uileac dintre Vida Pomezeu, una dintre grupările bune din acest eşalon, şi FC Hidişelu de Sus, o formaţie cu pretenţii justificate la primul loc, a fost câştigat finalmente de oaspeţi, la un scor categoric, care pare să nu lase loc niciunui dubiu în privinţa modului cum au decurs ostilităţile. Imagine falsă, pentru că gazdele şi-au vândut scump pielea, au ţinut piept cu succes mult mai valoroasei lor partenere de joc, ba chiar au şi egalat în inferioritate numerică (în minutul 28, C. Popa a fost eliminat de arbitru pentru lovirea adversarului, dar gazdele au acuzat maniera centralului, căruia i-au reproşat că în faza respectivă se impunea dublă eliminare). Relaxaţi prematur, cei din Hidişel s-au angrenat în jocul gazdelor, permiţând acestora să le dea ceva emoţii până la pauză. Aceasta s-a dovedit un sfetnic bun, antrenorul Lucian Stance reuşind să-şi mobilizeze elevii şi să-i readucă la realitate, astfel că, în doar 21 de minute, elevii săi au înscris trei goluri (două pe fondul unor grave greşeli personale ale fundaşilor echipei gazdă) şi au risipit orice dubii în privinţa învingătoarei. Mai mult, pe un final cu gazdele lăsând garda joc (acestea căutând să mai înscrie chiar şi cu om în minus), oaspeţii au mai punctat de alte trei ori, obţinând un succes categoric şi meritat, care-i readuce în lupta pentru promovare. O partidă frumoasă şi cu multe faze de poartă, cu o formaţie gazdă inimoasă şi dornică să participe la un spectacol fotbalistic de calitate, în care tonul l-au dat în primul rând oaspeţii, mai valoroşi şi mai experimentaţi, dar şi cu o replică peste aşteptări a echipei din Pomezeu. După fluierul final, gazdele au recunoscut succesul meritat al oaspeţilor, dar i-au reproşat centralului câteva erori importante, printre care un cartonaş roşu neacordat şi un penalty. Şi, oarecum, au avut dreptate, mai ales că era evident că un eventual penalty acordat în minutul 85 nu mai putea schimba soarta unei dispute controlate aproape în totalitate de formaţia oaspete.