Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis, ieri, ca echipa Gaz Metan Severin, ocupanta locului trei din Seria II a Ligii a II-a, să promoveze în Liga I în locul Politehnicii Timişoara, care nu a depus dosarul de licenţiere.

"Am fost la FRF cu preşedintele clubului şi domnul primar. Comitetul Executiv a luat singura hotărâre legală pe care o putea lua, aceea de a promova pe Gaz Metan Severin în Liga I din sezonul 2012/2013. Nu am fost prezent la şedinţa CE, dar când s-a terminat, mi s-a comunicat această decizie. Nu ştiu ce se va întâmpla cu Timişoara, eu mă bucur că Severin a promovat", a declarat avocatul clubului Gaz Metan Severin, Giuseppe Andelos. El a subliniat că, din punctul său de vedere, această decizie nu mai poate fi contestată: "O decizie privind un baraj, nu avea sprijin regulamentar şi nu putea fi luată în calcul. Din punctul meu de vedere, această decizie nu mai poate fi contestată, dar orice se poate întâmpla". Clasată pe locul 15 în Liga I, FCM Târgu Mureş va evolua în eşalonul secund.

"Cea mai corectă decizie"

Antrenorul formaţiei Gaz Metan Severin, Marian Bondrea, a declarat, tot ieri, că decizia Comitetului Executiv al FRF de a promova echipa sa în Liga I era cea mai corectă pe care o putea lua, fiind prevăzută şi de regulamentele internaţionale. "E cea mai corectă decizie, nu se putea lua alta. Nu exista o altă variantă de vreme ce e prevăzută şi de regulamentele internaţionale, care specifică lucrul ăsta. În plus anul trecut se întâmplase un caz similar. Nici Oradea nu a avut licenţă de pe locul doi şi a promovat Mioveni, de pe locul trei", a declarat Bondrea. El a subliniat că, din punctul său de vedere, această decizie nu mai poate fi contestată: "O decizie privind un baraj, nu avea sprijin regulamentar şi nu putea fi luată în calcul. Din punctul meu de vedere, această decizie nu mai poate fi contestată, dar orice se poate întâmpla".