Gaţu se teme să fie optimist
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a afirmat ieri că este încântat de ultimele rezultate ale handbalului românesc, dar se teme să-şi mai arate optimismul pentru a nu fi dezamăgit, ca în cazul competiţiei de la Jocurile Olimpice de la Beijing.
"Este un pas planificat de progres pentru handbalul românesc, aşteptat de mult timp. Mi-e teamă să-mi manifest optimismul, să nu păţim ca la Beijing. Steaua a dat o lecţie la Buzău, în meciul cu Chehovskie, de ce atitudine trebuie să ai în teren, lecţie care a fost preluată şi de echipa naţională în meciul cu Polonia. Cred că de meciul Stelei de la Buzău, cu Portland, depinde calificarea mai departe în Liga Campionilor. Am început să cred că handbaliştii şi-au schimbat mentalitatea", a spus Gaţu.
Cristian Gaţu nu este dezamăgit de rezultatele echipei naţionale feminine de la Cupa Mondială, ci este încrezător că antrenorul Radu Voinea a vrut doar să testeze unele jucătoare. "Cupa Mondială nu este o competiţie oficială, este doar foarte bine remunerată, de aici şi titlul mai pompos. România s-a dus acolo să-şi testeze potenţialul. Sunt bucuros că s-a rulat tot lotul şi au fost descoperite cinci, şase jucătoare pentru echipă. Eu cred în această generaţie. Este o generaţie care şi-a început parcursul cu mulţi ani în urmă şi nu a urcat încă pe prima treaptă a podiumului. Pentru unele dintre jucătoare, Campionatul European poate fi o ultimă şansă. Este păcat să fie considerată această generaţie doar una trecătoare. Voinea îşi va face datoria pentru naţională. Este unul dintre puţinii antrenori care puteau să preia naţionala de handbal", a mai spus Gaţu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.