Alexandru Lungu şi Adrian Maxim, cei doi bihoreni care au luptat în gala organizată în Arena Antonio Alexe, au câştigat meciurile la care au luat parte. Dacă Maxim s-a impus prin KO la 65 kg, Lungu a fost nevoit să aştepte gongul final pentru a primi decizia arbitrilor.

Doar două reprize i-a rezistat craioveanul Lucian Gherman (17 ani) orădeanului Adrian Maxim (65 kg) care, într-o formă sportivă deosebită, l-a „tocat mărunt” până la epuizare pe mai tânărul său adversar. De menţionat că iniţial programul galei prevedea o luptă a bihoreanului cu bucureşteanul Victor Alexandru care însă a anunțat o indisponibilitate de ultim moment și a fost înlocuit. Tot victorios a ieşit din ring şi Alexandru Lungu, „Muntele Bihorului”, acesta fiind decis învingător doar după ultimul gong al confruntării. Cu 10 ani mai tânăr, dar şi cu 40 de kilograme mai puţin, sârbul Adnan Alic (37 de ani, 115 kg) a rezistat cele trei reprize în faţa unei forţe a naturii aşa cum este Sandu Lungu în ciuda faptului că a fost de trei ori pus la podea. În acest context, arbitrilor le-a fost uşor să ia decizia la puncte în favoarea reprezentantului nostru. Un alt meci spectaculos a fost cel dintre Anghel Cardoș și Eduard Gafencu, la categoria 77 kg, cel din urmă fiind declarat învingător la finalul unui meci de 5 reprize. În confruntarea vedetă a galei, Sorin Caliniuc și-a păstrat tilul de campion al categoriei 70 kg în fața bulgarului Stoyan Koprilevski.