După zece ani, Iosif Rotariu a revenit la FC Bihor. Dacă sâmbătă a stat pe banca lui Poli Timişoara în meciul din deplasare cu FC Olt, duminică fostul internaţional şi-a început munca de antrenor principal la echipa orădeană, la care in sezonul 2001-2002 a activat ca jucător şi apoi ca tehnician.

Până sâmbătă, Iosif a îndeplinit rolul de secund la Poli Timişoara, club la care a lucrat în ultimii şase ani. Antrenorul în vârstă de 49 de ani va fi secondat de fratele său geamăn Ilie, care a şi fost prezent sâmbătă la meciul FC Bihor - Gaz Metan Severin (1-0) împreună cu fiul său Dorinel (17 ani), jucător la Poli Timişoara. Rolul de preparator fizic îl va avea în continuare Marius Marinău. Fraţii Rotariu au parte de un debut de foc, pentru că mâine, de la ora 17.00, FC Bihor evoluează la Arad, cu UTA, în etapa a 19-a din Liga a II-a.