Sportivii secţiei de tir de la Clubul Sportiv Universitar Oradea (antrenori, Vasile Leţ şi Adriana Floruţa) au concurat cu succes, la Bucureşti, la Campionatele Naţionale de tir sportiv pentru probele de puşcă şi pistol cu aer comprimat, seniori şi juniori.

Cel mai bun rezultat a fost înregistrat de Francesca Pop, care, în întrecerea junioarelor, a devenit campioană naţională la pistol 40 focuri junioare, cu 474,1 puncte. Performanţa i-a asigurat spăortivei de la CSU Oradea participarea la Campionatele Europene, care va avea loc în Italia, laBrescia.
La senioare, Francesca Pop a ocupat locul VI în aceeaşi probă, cu 468,3 puncte. A fost proba care a adus o nouă medalie pentru delegaţia orădeană, Alexandra Keri urcând pe treapta a treia a podiumului şi cucerind medalia de bronz, cu 488,9 puncte.
În întrecerea pe echipe, formaţia de senioare a CSU Oradea (Alexandra Keri, Antonia Miclău, Lorena Pop) a cucerit medalia de argint. CSU Oradea a mai obţinut o medalie de argint, tot în întrecerea pe echipe, dar la junioare, în componenţa Eliza Molnar, Diana Şerfezi, Romina Cuc.
La pistol 60 focuri seniori, echipa de seniori a CSU Oradea (Szücs Csongor, George Şerfezi, Daniel Petruţ) a devenit vicecampioană naţională, iar formaţia de juniori (Daniel Petruţ, Daniel Goicea, Teodor Iancu) a cucerit bronzul.