În organizarea deosebită a Consiliului Local al comunei Hidişelu de Sus, a primarului Adrian Petroi şi a patronului firmei Timovladian, Spyros Baltsavias, duminică s-a desfăşurat ediţia a V-a "Cupei Mierlău" la fotbal, competiţie ce a reunit la start şapte echipe din zonă. Partidele au fost deosebit de disputate, aşa cum se întâmplă la astfel de evenimente, iar unul dintre punctele de interes l-a constituit meciul dintre echipa locală şi cea a presei sportive orădene.


Cum sportul rege are adepţi pasionaţi şi în lumea satului, terenul de la Mierlău s-a umplut de lume încă din dimineaţa zilei de duminică, numeroşii localnici dorind să-şi urmărească pe viu consătenii care s-au încumetat să dispute mai multe meciuri într-o singură zi şi să lupte pentru premiile puse-n joc. Aşa cum se întâmplă la asemeena serbări câmpeneşti, n-au lipsit muzica, micii, berea rece, sucurile, într-un cuvânt toate ingredientele unei zile aproape perfecte.
Competiţia a debutat cu meciurile din grupe, la încheierea acestei faze obţinând calificarea în turneul final de trei echipele din Mierlău, Calea Mare şi Hidişelu de Sus, în timp ce formaţiile din Şumugiu, Lăzăreni şi FC Spyros Hidişel au fost nevoite să-şi amâne cu cel puţin un an ambiţiile de cucerire a trofeului. S-a jucat apoi după sistemul fiecare cu fiecare, consemnându-se următoarele rezultate: Hidişelu de Sus - Calea Mare 4-1; Mierlău - Hidişelu de Sus 3-2; Mierlău - Calea Mare 5-2. Astfel, ediţia din acest an a Cupei Mierlău a revenit formaţiei organizatoare, urmată de echipele Hidişelu de Sus şi Calea Mare. S-au acordat şi cupe celui mai bun jucător (Ionuţ Avram - Hidişelu de Sus) şi celui mai bun portar (Vlăduţ Gheţe - Mierlău). De remarcat prezenţa în lotul unora dintre participante ai unor fii ai satului, ajunşi între timp la echipe de top din prima ligă (Marius Popa, portarul lui FC Timişoara este unul dintre fiii de frunte ai localităţii Mierlău, iar un alt goalkeeper, Gheţe, evoluează cu destul succes la o formaţie din liga a IV-a, fiind, de asemenea, din Mierlău).
 

Iată şi loturile celor trei echipe finaliste:
Mierlău: Marius Popa, Vlăduţ Gheţe - Mircea Şuşca, Mircea Popa, Florin Popa, Daniel Pietroi, Gheorghe Săutiuţ, Gheorghe Vieru, Costel Pentie, Vlad Opotă, Traian Popa, Ovidiu Tirla, Vlad Ghiţ, Raul Oprea.
Hidişelu de Sus: Adrian Popa - Cătălin Paşca, Cosmin Berdea, Ion Creţ, Bogdan Miclău, Ionuţ Torj, Andrei Magda, Ionuţ Avram, Daniel Indrieş, Ştefan Plumbas, Marcel Plumbas, Marius Bocioc, Răzvan Păcală, Marcel Abrudan, Sergiu Mihuţa, Lucian Lupşa.
Calea Mare: Gheorghe Jurjuţ - Lucian Burlea, Mircea Pintea, Florin Ciorba, Marin Bocşan, Petru Balog, Mircea Dărăban, Viorel Jurjuţ, Florin Ambro, Adrian Pintea, Lucian Creţ.