Fotbaliştii spanioli, felicitaţi de regele Spaniei
Regele Juan Carlos şi-a exprimat satisfacţia, duminică seara, pentru victoria Spaniei în finala Campionatului European, scor 1-0, cu Germania, recunoscând însă că acest trofeu nu a fost obţinut uşor, informează AFP.
"A fost foarte emoţionant. Am suferit, dar la final, a meritat", a declarat monarhul spaniol la postul de televiziune Cuatro. Regele Juan Carlos a asistat la meci alături de Regina Sofia şi a fost la finalul meciului în vestiar, unde i-a felicitat pe jucători.
"Sunt mulţumit pentru echipă, pentru băieţi, pentru Spania", a adăugat Juan Carlos. Premierul Spaniei, Jose Luis Rodriguez Zapatero, prezent pe stadionul "Ernst Happel", a declarat că spaniolii au meritat să câştige. El a precizat că tot meciul a încurajat echipa şi a menţionat că este primul şef de guvern din timpul democraţiei care asistă la o victorie a selecţionatei de fotbal a Spaniei la un mare turneu. Singurul titlu al Spaniei data din 1964, din timpul dictaturii lui Francisco Franco. "Ceea ce este mai bine urmează să vină. Acum trebuie să câştigăm Cupa Mondială din 2010, din Africa de Sud", a încheiat Zapatero.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.