Grupele de juniori C şi D ale clubului de fotbal Sporting Beiuş au reluat antrenamentele la 10 ianuarie, în timp ce fotbaliştii cei mai tineri - copiii din grupa E de juniori şi cei din grupele de iniţiere - nici măcar nu le-au întrerupt în perioada vacanţei de iarnă, micii sportivi beiuşeni pregătindu-se, în tot acest timp, la sala de sport din incinta Stadionului "Francisc Matei".

Cât priveşte programul de pregătire de până la reluarea campionatului, Alin Popa, antrenorul grupării beiuşene, a declarat că au fost perfectate mai multe jocuri amicale pentru luna februarie, iar grupa de iniţiere va participa sâmbătă, 26 ianuarie, la un turneu care va avea loc la Cluj-Napoca şi unde micii fotbalişti de la Sporting (cei născuţi în 2005) vor juca în compania grupelor de copii ale unor cluburi de prestigiu din oraşul de pe Someş (CFR, Şcoala "Ardealul"), din Târgu-Mureş şi Bistriţa, la turneu înscriindu-se 12 echipe.

Înfiinţat în 2011, clubul Sporting Beiuş a reuşit ca, în decurs de numai un an, să legitimeze un număr de aproximativ 100 de copii din Beiuş şi din împrejurimi. Deoarece Sporting are o relaţie de parteneriat cu cei de la Liberty, trei juniori C au fost transferaţi în intersezon la Salonta, iar pentru alţi patru se duc tratative, acestora alăturându-li-se, din vară, doi copii din grupa celor născuţi în 2000. În plus, un junior C a fost transferat la AEK Oradea. Pe de altă parte, pentru că la Sporting se urmăreşte performanţa, în pauza competiţională s-a renunţat, din diverse motive, la serviciile a şase jucători.

Antrenorul Alin Popa ne-a precizat că, deşi clubul Sporting Beiuş nu a fost invitat la Memorialul "Traian Ganea", toţi cei trei laureaţi ai turneului sunt jucătorii săi, iar din loturile echipelor de pe primele patru locuri au făcut parte 14-15 copii de la Sporting Beiuş. Regretabil, în opinia antrenorului Popa, este şi că organizatorii competiţiei menţionate nu au ţinut cont de faptul că Sporting închiriase sala de sport din incinta Complexului Sportiv "Francisc Matei" pentru două ore, sâmbăta, între 11 şi 13, aceştia programând meciuri în intervalul de timp menţionat, fără să-i anunţe, măcar, pe cei de la Sporting despre acest lucru. Astfel, antrenori, copii şi părinţi s-au deplasat degeaba, sâmbătă, la sală, spre nemulţumirea evidentă a părinţilor şi, mai ales, spre dezamăgirea micilor fotbalişti care ardeau de nerăbdare să se antreneze.