La Baza Sportivă Crișana din Șuaieu a fost organizat turneul de fotbal feminin dotat cu „Cupa Pro Talent” 2025, la două categorii de vârstă, U 11 și U 13.

 

La categoria U 11 echipa CS Juniorul Salonta a obținut locul I din cadrul competiției, cu o succesiune fantastică de trei victorii: Juniorul Salonta - United Bihor 2-0, au marcat Cuciula Ștefania  și Rațiu Ariana;  Juniorul Salonta - Flacăra Parța 8-0, au marcat Rațiu Ariana  (4) Cuciula Ștefania (3) și Hodișan Maria (1);

Juniorul Salonta - UTA Arad 4-0, Cuciula Ștefania (2) și Rațiu Ariana (2). Lotul avut la dispoziție de antrenorul Cristian Țîrlea a fost următorul: Bondar Paula, Nagy Viktoria, Țîrlea Sara-Maria, Hodișan Maria, Haș Bianca-Andrea, Rațiu Ariana, Filip Emma, Cuciula Ștefania, Cuciula Mara. Au lipsit Râsnovean Luiza, Boros Antonia, Babău Sofia, Mocanu Anastasia.  „Fiecare dintre ele a contribuit în mod deosebit acestei reușite, dând dovadă de disciplină, ambiție, devotament și agilitate, caracteristici cu care fetele ne umple de mândrie în fiecare competiție, indiferent de rezultatul obținut. Fericirea lor este mereu contagioasă, iar spiritul de echipă și conexiunea creată de aceste clipe trăite împreună, sperăm că le vor urmări pe tot parcursul vieții lor. Felicitări, fetelor”, a afirmat, Cristian Țîrlea, antrenorul echipei de fostbal CS Juniorul Salonta. Prin punerea la dispoziție a Bazei Sportive Crișana din Șuaieu se dovedește, încă o dată, dragostea și deschiderea către sport a lui Denes Szilvester, președintele și proprietarul acestei baze.