Foro, spre Unirea Alba Iulia
Primul jucător care va părăsi FC Bihor în această vară este Marius Foro. Mijlocaşul în vârstă de 31 de ani şi-a manifestat dorinţa de a se transfera la Unirea Alba Iulia. Conducerea grupării bihorene nu se opune plecării jucătorului venit la Oradea în urmă cu un an şi jumătate.
Fotbalistul originar din Câmpia Turzii doreşte să fie mai aproape de familie. "Vreau să joc mai aproape de casă. Le-am transmis celor de la FC Bihor că intenţionez să plec şi aş vrea să mă înţeleagă. Am discutat şi cu antrenorul George Ciorceri, care mă doreşte la Unirea. Dacă e nevoie mai renunţ eu la o parte din banii cuveniţi la Oradea", a spus Foro, care în campionatul recent încheiat a avut evoluţii sub aşteptări.
Alexandru Toth, preşedintele lui FC Bihor, susţine că jucătorul este transferabil în schimbul a 10.000 de euro. "Clubul îl înţelege şi-i respectă decizia. Îl lăsăm să plece, dar cu condiţia ca Unirea Alba Iulia să ne ofere atât cât am dat noi când l-am adus de la Câmpia Turzii", a afirmat conducătorul orădean.
Ţinând cont de relaţiile apropiate dintre cele două grupări se poate spune că transferul este ca şi realizat.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.