Forlan este mulţumit cu locul 4
Atacantul echipei naţionale a Uruguayului, Diego Forlan, a spus că este bucuros pentru parcursul său şi al colegilor săi la turneul din Africa de Sud, unde au terminat pe poziţia a patra.
"Să termini în primele patru e spectaculos. La început, nu credeam că ne vom bucura de acest moment. Am vrut să terminăm pe locul trei, dar rămânem încă bucuroşi. Am vrut să ajungem în finală, dar nu s-a întâmplat aşa, însă tot ne bucurăm pentru această Cupă Mondială, unde am disputat şapte meciuri. Astă seară, ne-au lipsit câteva lucruri, am jucat mult mai bine în repriza a doua, dar am făcut câteva greşeli şi am pierdut", a spus Forlan.
Diego Forlan a rememorat parcursul Uruguayului din preliminariile pentru Cupa Mondială până la locul patru obţinut în Africa de Sud. "În preliminarii a fost bine, chiar dacă nu ne-au ajutat neapărat şi rezultatele, dar echipa s-a calificat pentru Cupa Mondială şi am făcut o treabă foarte bună. Acum s-a terminat şi trebuie să ne odihnim. Să vezi atâtea tricouri şi steaguri cu Uruguay, este spectaculos", a mai spus atacantul care a marcat cinci goluri la această ediţie a Cupei Mondiale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.