Calculele hârtiei au fost respectate în semfinalele fazei judeţene a Cupei României la fotbal, ediţia 2008-2009. Faptul că au evoluat în deplasare, nu le-a împiedicat pe Crişul Aleşd şi Izvorul Cociuba să facă pasul spre ultimul act al întrecerii. Dacă aleşdenii s-au impus la limită în faţa revelaţiei FC Bioland Paleu, cociubanii au surclasat Granitul Nucet, ultima clasată în Liga a IV-a. De apreciat însă şi efortul învinselor de a ajunge până în penultima etapă a competiţiei KO.
Înaintea partidei de la Paleu, directorul de competiţii al AJF Bihor, Ioan Suciu, a premiat Crişul Aleşd cu o diplomă şi un trofeu pentru locul I ocupat în clasamentul fair-play al Ligii a IV-a.
FC Bioland Paleu - Crişul Aleşd 0-1
Marcator
: C. Iacob 45
Granitul Nucet - Izvorul Cociuba Mare 0-4
Marcatori: M. Bene 12, 64, 83, Lazea 76
Din dorinţa de a pune punct cât mai repede sezonului competiţional, oficialii AJF Bihor au programat chiar în această după-amiază finala. Prin prisma faptului că în sezonul trecut s-a clasat pe un loc inferior aleşdenilor, Izvorul Cociuba Mare a fost desemnată gazda acestei întâlniri. Partida va începe la ora 17.00.