Finală orădeano-bucureşteană la beach-volley
Organizat pentru prima dată la Ştrandul Municipal, turneul naţional de beach-volley, care a ajuns la a XI-a ediţie, a programat o finală orădeano-bucureşteană, între Mikasa Oradea (Marius Mascovici şi Cătălin Lele, campionii naţionali en-titre) şi Sălbaticii Bucureşti (Marius Drăghici şi Ilie Gheorghe).
Echipele orădene "au făcut legea"
Turneul masculin a avut un tablou principal de 16 echipe, întrecerile debutând vineri. Demonstrându-se faptul că Oradea este "capitala" beach-volley-ului din România, "careul de aşi" al competiţiei a avut în componenţă trei echipe orădene, din cele patru care au acces în semifinale. Întâlnind una dintre favoritele publicului, echipa Skinless Oradea (Adrian Holoş şi Adrian Todoran), formaţia Sălbaticii Bucureşti a reuşit să se impună, calificându-se în finală. Bucureştenii au învins cu 2-1 (17, -22, 8), în setul al doilea orădenii salvând trei mingi de meci. Cealaltă finalistă a fost Mikasa Oradea (Marius Mascovici şi Cătălin Lele) care a învins pe Yoşiel Oradea (Emil Lung şi Moise Abrudan), cu scorul de 2-1 (14, -13, 14).
Clasament:
Locurile: 13-16: 2 Cris Oradea / Gemenii Satu Mare / Born In Same Bucureşti / Transilvania 2 Oradea
Locurile: 9-12: Impero Cluj-Napoca / Toi - Toi Bucureşti / Arena Oradea / Transilvania 1 Oradea
Locurile 7-8: La Plaja Bucureşti / Şi acolo şi acolo Bucureşti
Locurile 5-6: The Twins Oradea / Tomis Constanţa.
Finala mică, Skinless - Yoşiel, şi finala mare, Mikasa - Sălbaticii, s-au disputat după închiderea ediţiei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.