Meciul din Finala Cupei României dintre Steaua Bucureşti şi Astra Giurgiu se va juca azi, pe Arena Naţională din Bucureşti. Finala Cupei României Steaua - Astra Giurgiu va fi transmisă în direct de PRO TV, de la ora 20:30.

Gruparea din Ghencea și-a asigurat deja un nou titlu de campioană, al doilea consecutiv din mandatul lui Laurențiu Reghecampf și al 25-lea din istoria clubului, iar acum se pregătește pentru a bifa un nou event, lucru care nu s-a mai consemnat la Steaua de acum 17 ani. Pentru cei de la Astra acest joc reprezintă un moment foarte important, echipa giurgiuveană având şansa să îşi treacă în palmares primul trofeu din existenţa acestui club. Cea de-a treia finală care se va juca pe Arena Naţională va fi una cu o asistenţă record, potrivit prosport.ro, peste 52.000 de bilete fiind vândute pentru acest meci.