Novak Djokovici şi Roger Federer se vor duela pentru un loc în finala primului turneu de mare Şlem al anului ce se desfăşoară la Melbourne, după ce cei doi tenismani s-au impus în primele două sferturi de finală.

Jucătorul sârb Novak Djokovici, cap de serie numărul 3, l-a învins, marţi, cu scorul de 6-1, 7-6 (5), 6-1, pe cehul Tomas Berdych, al şaselea favorit, în sferturile de finală ale turneului Australian Open. Djokovici a avut nevoie de două ore şi jumătate pentru a accede în semifinale, fază a competiţiei în care îl va întâlni pe elveţianul Roger Federer. Tenismanul elveţian Roger Federer, numărul 2 mondial, s-a calificat pentru a opta oară consecutiv, în semifinale la Australian Open, după ce l-a învins pe compatriotul său Stanislas Wawrinka, cap de serie numărul 19, de care a trecut cu scorul de 6-1, 6-3, 6-3, după o oră şi 47 de minute de joc.
A doua semifinală va fi stabilită azi, după disputarea partidelor Rafael Nadal (Spania, cap de serie numărul 1) - David Ferrer (Spania, numărul 7) şi Andy Murray (Marea Britanie, numărul 5) - Alexander Dolgopolov (Ucraina).