Tenismanul elveţian Roger Federer a trecut ieri în primul tur la Roland Garros, cu scorul de 6-2, 7-5, 6-3, de germanul Tobias Kamke şi a egalat recordul de meciuri câştigate în turneele de Grand Slam deţinut de americanul Jimmy Connors.

Federer, numărul 3 mondial, a ajuns la 233 de victorii în turneele de Grand Slam şi va avea posibilitatea să-l depăşească pe Connors dacă se va impune în turul doi  în faţa românului Adrian Ungur. Roger Federer, în vârstă de 30 de ani, se află la a 14-a participare consecutivă la Roland Garros, turneu pe care l-a câştigat în 2009.