FCM Baia Mare - CS Oşorhei - Un examen cu adevărat dificil
După un eşec neaşteptat pe teren propriu (0-2 cu CS Iernut) în faţa unei echipe din partea a doua a ierarhiei, bihorenii lui Rudy Kovacs vor întâlni în deplasare liderul clasamentului, FCM Baia Mare, într-un meci contând pentru etapa a 17-a din Seria a 5-a a Ligii a III-a, ce se dispută astăzi, de la ora 15.00.
În ciuda eşecului neaşteptat cu CS Iernut, bihorenii, clasaţi pe locul al 5-lea cu 27 de puncte, au avut până în acest moment prestaţii solide în jocurile din deplasare. De partea cealaltă, băimărenii nu au fost foarte convingători în această primăvară după ce în ultimele două runde au obţinut doar un punct, pierzând cu 1-0 la CS Iernut şi terminând doar la egalitate (3-3), în deplasare, cu FC Zalău, după ce au condus cu 2-0. Totuşi maramureşenii nu trebuie subapreciaţi, fiind printre principalii favoriţi la promovarea în Liga a II-a.
Astăzi se mai dispută partidele: CS Iernut - Metalurgistul Cugir, Unirea Jucu - Avântul Reghin, Industria Galda - Unirea Dej şi Sighetu Marmaţiei - Gloria Bistriţa. S-au jucat ieri: Arieşul Turda - Sănătatea Cluj 1-0 şi CSC Sânmartin - FC Zalău 0-2.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.