FC Zalău a contestat degeaba
După ce FC Bihor-Tileagd a câştigat cu 3-2 barajul de promovare în Liga a III-a la fotbal, în faţa echipei FC Zalău, gruparea sălăjeană a depus o contestaţie reclamând folosirea de către echipa din Tileagd, care este "satelitul" echipei FC Bihor, a unor jucători de la prima echipă. După ce gruparea bihoreană a demonstrat că a înaintat în timp regulamentar lista cu jucătorii care pot fi folosiţi doar în Liga a II-a, Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a respins contestaţia echipei din Zalău. Sălăjenii au făcut apel, dar într-o şedinţă desfăşurată, ieri, Comisia de Apel a dat din nou câştiga de cauză echipei bihorene.
Aşadar, FC Bihor-Tileagd va evolua în Liga a III-a, fiind cea de-a treia reprezentantă a judeţului Bihor în acest eşalon, după Lotus Felix şi CF Bihorul Beiuş.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.