Liderul Seriei a III-a, Liga a V-a, FC Universitatea, a întâlnit, miercuri, pe teren propriu, ocupanta locului 13 în Liga a IV-a, Poiana Budureasa, într-un meci amical deosebit de disputat în care s-au marcat nu mai puţin de opt goluri.

Dacă prima repriză a fost una a ocaziilor ratate, a doua a fost una în care plasele porţilor s-au scuturat destul de des. Neaga (6, 13, 15) a avut primele ocazii  pentru oaspeţi, în timp ce gazdele au avut o bună oportunitate prin Ardelean (10), dar Alpărean a fost la post. Nan (24) a executat puternic o lovitură liberă de la 25 metri, fără efect pe tabela de marcaj, iar câteva minute mai târziu Bălăiban (23) a trimis puţin peste poartă. Buştea (35) a fost foarte aproape de deschiderea scorului, dar mingea a "muşcat" din bara laterală. Festivalul de goluri a început imediat după fluierul de start a părţii a doua, pentru gazde marcând Leş (50), Vese (67), Selegean (70), în timp ce pentru oaspeţi a reuşit o triplă Neaga (49, 70, 86) şi o dublă Dereş (55, 60). Poiana Budureasa va juca sâmbătă, 1 martie, tot în deplasare, cu LPS Bihorul Oradea, ultimul amical dinaintea startului returului, planificat să înceapă pe 8 martie.

FC Universitatea: Danciu - Satmari, Pap, Leghezeu, Bălăiban, Milian, Ardelean, Filip, Ilieş, Leş, Magui.

Au mai jucat: Morar, Selegean, Vese, Solomie, Pantiş, Liştea, Mihalesc, Beldin, Ciobriş.

Antrenor: Gheorghe Dumitrescu.

Poiana: Alpărean - Oancea, Drinc, Nan, Sabău, George Ciobriş, Oraş, Buştea, Nistor, Dereş, Neaga.

Au mai jucat: Heredea, Toma, Rif, Şorca, Zaro.

Antrenor: Ovidiu Lazăr.

Arbitri: Vlad Vida - la centru, Andrei Pirtea şi Filip Galea, asistenţi.