FC Maramureş - Luceafărul Felix 2-1 (1-0) - Greu fără atacanţi de valoare
Stadion: "Viorel Mateianu"
Teren: mlăştinos
Marcatori: Biţiş 34, Chivoiu 58 / Ianc 48
FC Maramureş: Şteţca - N. Olteanu (51 Cornea), Istrofor, Faye, Duruş - Fl. Achim, Chivoiu, Krausz, Biţiş - Gego, M. Tănasă.
Rezerve neutilizate: Negrea, P. Achim, Cornea, Schuller, Urs, Eni.
Antrenor: Romulus Buia.
Luceafărul: Sălăjan - D. Muntean, Letan, Mintaş, A. Achim - Ov. Ghilea (60 Fl. Neaga) - Ianc, Haş (69 G. Bogdan), Svarczkopf, C. Roşu (78 Pantea) - Gh. Popescu.
Rezerve neutilizate: Paul - Cura, Iovan, Lascan.
Antrenor: Florin Farcaş.
Arbitri: Robert Dumitru (Braşov) - la centru; Daniel Hulubei (Vaslui) şi Raul Ghiciulescu (Lugoj) - asistenţi.
Observatori FRF: Iosif Vigu (Satu Mare) şi Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca)
Revenită în competiţie după două etape libere, Luceafărul Felix nu a reuşit un rezultat pozitiv la Baia Mare în meciul cu o contracandidată la evitarea retrogradării. Dacă în tur, bihorenii s-au impus cu 2-1, acum a fost rândul lui FC Maramureş să câştige cu un scor similar.
Partida era cât pe ce să nu se dispute, dar în cele din urmă băimărenii au primit acceptul primarului de a juca pe Stadionul Viorel Mateianu, astfel că a întâlnirea început cu o întârziere de aproximativ 30 de minute. Un fapt identic s-a petrecut şi la precedentul joc de acasă al maramureşenilor, cu FC Olt (2-2). Scăpată de posibilitatea de a pierde meciul la masa verde, FC Maramureş s-a descătuşat pe teren în faţa tinerei echipe bihorene, lipsită de aportul celui mai experimentat jucător, Bundea, accidentat. După o jumătate de oră de la primul fluier al arbitrului, gazdele au izbutit să marcheze prin Biţiş, cu un şut la colţul scurt din 8 metri (1-0). În debutul reprizei secunde, "luceferii" au egalat, Ianc (48) surprinzându-l pe Şteţca cu o execuţie plasată (1-1). Egalitatea a persistat puţin pe tabela de marcaj. Peste zece minute, ambiţioasa echipă băimăreană a preluat iar conducerea, după ce Chivoiu a finalizat din mijlocul careului o centrarea a lui Tănase (2-1). A fost golul care a decis învingătoarea, în pofida eforturilor "luceferilor" de a evita eşecul. Lipsa unor atacanţi veritabili s-a făcut simţită din nou în jocul bihorenilor. Maramureşnii au repurtat un succes vital în tentativa de a rămâne în liga secundă, dar pericolul retrogradării persistă, ca şi pentru Luceafărul de altfel, care sâmbătă are un meci dificil cu FC Bihor, echipă şi ea avidă de puncte.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.