Ocupanta locului 2 la jumătatea campionatului Ligii a IV-a a reluat pregătirile pentru retur luni seara, la Baza Tineretului. FC Hidişel a avut un efectiv numeros la primul antrenament din acest an.

Plecări, dar şi veniri

Cu mici excepţii, echipa din Hidişel şi-a păstrat nucleul principal de jucători. Din formula de bază au plecat portarul Andrei Barabaş, lăsat până în vară la FC Bihor, şi mijlocaşul Cheţan, căruia i-a expirat împrumutul de la Liberty. În plus, s-a renunţat la Ungur, Ban şi Moisa. Lotul a fost completat cu I. Şuteu, fost la Olimpia Satu Mare, Universitatea Cluj, Silvania Şimleu, Lotus Băile Felix, care revine după o pauză de doi ani cauzată de o accidentare la genunchi, Mangra (Luceafărul), T. Cheregi (Universitatea), Mureşan, Rotari (LPS Bihorul) şi Bârâian, revenit la echipă după o scurtă experienţă în Germania.

"Ne-am păstrat nucleul de bază"

Singura echipă din eşalonul patru care în tur a luat punct (0-0) liderului Luceafărul Oradea mizează pe un lot care cuprinde mulţi jucători cu experienţă, care au activat în eşaloane superioare şi îşi propune să rămână în partea superioară a clasamentului Ligii a IV-a şi să-şi adjudece faza judeţeană a Cupei României, ca şi în 2013. "Important este că ne-am păstrat nucleul de bază. Ca în fiecare an ne propunem o clasare între primele trei echipe în Liga 4 şi, dacă se poate, câştigarea fazei judeţene a Cupei României. Avem câţiva jucători noi, în plus îi vom reactiva pe Iova, Puie şi Ţepele. Echipa beneficiază în continuare de susţinerea Primăriei şi a Consiliului Local din Hidişelu de Sus", a afirmat managerul Spiridon Baltsavias, care contribuie şi la susţinerea financiară a echipei din Hidişel. În prima parte a întrecerii, FC Hidişel a înregistrat 11 victorii, trei egaluri şi doar o înfrângere, marcând 47 de goluri şi primind 7. Din lotul pregătit de Adrian Iova şi Răzvan Berce fac parte Bârâian, Roman - portari; Bulz, Pocian, Iova, C. Giura, Cozac, Fărcuţa, Bundea, Sălăjan, Fl. Neaga, D. Cuc, V. Mangra, Abrudan, Keresztesy, Ţepele, Puie, Teşan, P. Filip, Indrieş, Mureşan, T. Cheregi, Buştea, Rotari şi I. Şuteu. Antrenamentele echipei se vor desfăşura atât în Oradea, la Baza Tineretului, cât şi Stadionul Comunal din Hidişelu de Sus. Programul de pregătire precompetiţională cuprinde şi meciuri amicale cu CS Mădăras, LPS Bihorul - juniori A (grupa antrenorului Lucian Stance), Gloria Căbeşti, CS Diosig şi FC Universitatea Oradea. Primul joc oficial este cel din faza judeţeană a Cupei României, cu CSC Sânmartin II, programat pe 1 martie.