Prezenţă constantă pe podiumul Ligii a IV-a, FC Hidişel a început antrenamentele pentru sezonul ce va debuta la mijlocul lunii viitoare. Ocupanta locului 3 în ediţia trecută a demarat pregătirile cu un nou antrenor, Lucian Stance.

Reveniri importante

În această vară, FC Hidişel a readus trei jucători importanţi, Adrian Barabaş (FC Bihor), Codruţ Bulz (Universitatea Oradea) şi Andrei Agiurgioaei (Luceafărul Oradea), la care se adaugă transferul lui Cristian Copil (CSC Sînmartin) şi ale juniorilor Florin David, Vlad Iulian, Ciprian Popa şi Cosmin Lascu, de la LPS Bihorul Oradea. Din lot fac parte în continuare experimentaţii Bundea, Pocian, Fărcuţa, Neaga sau Iova, ultimul fiind şi "secund".

"Ne dorim să facem o echipă cât mai competitivă, care să practice un joc spectaculos. Obiectivul pentru noul sezon este o clasare pe locurile 1-3", a declarat Lucian Stance, care a mai antrenat FC Hidişel până în urmă cu trei ani, când a promovat în eşalonul patru.

"Echipă mai organizată şi pregătită fizic"

Echipa va beneficia în continuare de sprijinul Primăriei şi a Consiliului Local Hidişelu de Sus, precum şi a finanţatorului-manager Spiridon Baltsavias. "De la înfiinţarea acestui club, de şase ani, tot timpul ne-am clasat pe podium. Ne vrem să fim nici în sezonul viitor mai prejos. Prin aducerea lui Lucian Stance ne dorim ca echipa să fie mai organizată şi mai bine pregătită fizic", a afirmat Spiridon Baltsavias.