Cu moralul grav afectat în special de promisiunile neonorate, roş-albaştrii vor evolua astăzi în deplasare cu ocupanta locului al 4-lea, FC Caransebeş. Partida va debuta la ora 11.00 şi va conta pentru etapa a 6-a din Seria a II-a a Ligii a II-a.

La un pas de neprezentare

Cu un singur punct după cinci etape, dar mai ales fără să fi primit vreun leu de mai multe luni, jucătorii pregătiţi de Gheorghe Silaghi încearcă să-şi depăşească condiţia în jocul din deplasare cu FC Caransebeş. Disputarea acestui meci a stat mult timp sub semnul întrebării şi asta din cauza faptului că baremul de arbitraj şi de observare de la partida de pe teren propriu cu FCM Baia Mare nu fusese achitat. Inclusiv banii pentru transport au fost găsiţi în ultima clipă. La FC Bihor, fiecare dintre cei doi principali acţionari, clujeanul Mihai Giurgiu pe de-o parte şi Consiliul Judeţean Bihor de alta, aşteaptă de la celălalt virarea primelor sume de bani în conturile clubului. Giurgiu îşi justifică decizia prin faptul că actele încă nu au fost finalizate.

 

"Nu întâlnim o echipă de speriat"

Revenind la aspectele sportive ale acestui duel, tehnicianul Gheorghe Silaghi nu consideră FC Caransebeş ca fiind o formaţie de speriat. "Adversarii noştri din această etapă au avut până acum evoluţii contradictorii, au şi ei problemele lor şi de aceea consider că nu alcătuiesc o echipă de speriat. Pentru noi, orice punct este binevenit, dar ni le dorim pe toate trei", a declarat antrenorul roş-albaştrilor. În ceea ce priveşte situaţia administrativă a clubului, Silaghi a punctat chestiunile care afectează echipa. "A fost o săptămână agitată rău cu probleme care nu trebuiau să existe. Băieţii sunt afectaţi, iar ca stare de spirit nu stăm bine deloc. Vom face tot posibilul să-i capacităm până la ora jocului", a mai adăugat tehnicianul. Pentru ca "paharul să fie plin" FC Bihor se confruntă şi cu probleme de lot pentru meciul de astăzi. Ţoca şi Novak sunt accidentaţi, iar Haş este incert.

 

Urmează o săptămână crucială

Rămâne de văzut ce se va întâmpla săptămâna viitoare când FC Bihor are de disputat două partide pe teren propriu, miercuri, cu Metalul Reşiţa, şi sâmbătă, 10 octombrie, cu Şoimii Pâncota, ceea ce presupune cheltuieli importante cu organizarea. Totuşi, înainte de toate, până marţi clubul trebuie să cadă la o înţelegere cu Finanţele în ceea ce priveşte o reeşalonare a datoriilor.

Celelalte partide ale rundei: CS Mioveni - "U" Cluj-Napoca, CSM Rm. Vâlcea - Unirea Tărlungeni, FC Braşov - UTA Bătrâna Doamnă, FCM Baia Mare - Chindia Târgovişte, Şoimii Pâncota - Metalul Reşiţa. Partida Olimpia Satu Mare - Gaz Metan Mediaş s-a disputat ieri şi s-a terminat după închiderea ediţiei.

 

Clasament

1. FCM Baia Mare 5        4        1        0        12-3   13

2. Gaz Metan Mediaş       5        3        2        0        9-6     11

3. Şoimii Pâncota   5        3        1        1        8-8     10

4. FC Caransebeş  5        3        0        2        8-5     9

5. CS Mioveni       5        2        2        1        9-8     8

6. UTA Bătrâna Doamnă 5        2        2        1        8-7     8

........................................................................................................................

7. FC Braşov         5        2        2        1        7-6     8

8. CSM Rm. Vâlcea        5        2        2        1        7-7     8

9. Olimpia Satu Mare       5        2        1        2        11-8   7

10. Chindia Târgovişte     5        2        1        2        7-6     7

11. Unirea Tărlungeni       5        1        1        3        6-10   4

12. "U" Cluj-Napoca       5        1        0        4        1-4     3

.........................................................................................................................

13. FC Bihor       5        0        1        4        2-8    1

14. Metalul Reşiţa  5        0        0        5        4-16   0