Cele două formaţii bihorene care activează în Liga a II-a susţin acest sfârşit de săptămână meciuri de verificare în compania unor adversari din eşaloane inferioare.

Astăzi, de la ora 11.00, FC Bihor joacă la Salonta cu Tricolorul Alparea, ocupanta locului 1 în Liga a IV-a, acesta fiind primul amical al orădenilor de la reluarea pregătirilor. Şi Luceafărul Felix va întâlni un lider, dar al seriei a 5-a din Liga a III-a, ACS Recaş. Meciul este programat duminică, de la ora 11.00, la Borş sau tot pe terenul sintetic de la Salonta, până la închiderea ediţiei locul de disputare nefiind stabilit. Până acum, Luceafărul, echipă care efectuează un cantonament la Băile Felix, a mai susţinut trei amicale, cu U Cluj II (3-3), cu CS Vladimirescu (2-0) şi cu FC Zalău (8-1), în toate utilizând, în principal, jucători aflaţi în probe sau de la echipa secundă. Partida cu recăşenii va fi prima în care antrenorul Leo Grozavu va miza şi pe jucătorii care au evoluat mai mult în turul de campionat.