La o săptămână de la plecarea în cantonamentul de la Hajduszoboszlo, FC Bihor a reuşit să-şi găsească un adversar pentru a disputa un meci de verificare.

Echipa orădeană va juca mâine, de la ora 15.00, cu Debrecen VSC, grupare cu care "roş-albaştrii" s-au întâlnit frecvent în pauzele competiţionale din ultimii ani. La jumătatea campionatului primei ligi maghiare, DVSC ocupă locul 2, cu două puncte mai puţin decât liderul Videoton.

Înainte de a reveni acasă, FC Bihor mai are programat sâmbătă un amical tot cu o formaţie din Ungaria, Hajduboszormeny, care activează în liga secundă.

Altfel, în lotul primei echipei a fost recooptat atacantul Laurenţiu Lobonţ (foto), care, de la reluarea pregătirilor, s-a antrenat cu formaţia secundă. În schimb, antrenorul Dan Dobai s-a decis să renunţe la serviciile mijlocaşului Flaviu Faur, care a şi părăsit cantonamentul FC Bihorului.