La primul joc de verificare după revenirea din cantonament, FC Bihor a avut dificultăţi cu SCM Zalău, locul 2 în Seria 8 a Ligii a III-a, cu care a încheiat nedecis (1-1) pe Stadionul Iuliu Bodola.

 

Roş-albaştrii au avut prima ocazie, irosită de Boiciuc (12), care singur cu portarul a trimis pe lângă poartă. Mai precis a fost bihoreanul din atacul oaspeţilor, Sergiu Pop (16), care l-a surprins pe Mocan cu un şut din preajma careului mare (0-1). În faţa ambiţioasei formaţii zălăuane, FC Bihor a ajuns de trei ori la finalizare, dar Cocian (21), Stahl (31) și Boiciuc (45) au avut execuţii imprecise.

Cu multe schimbări după pauză, echipa orădeană a intensificat presiunea asupra adversarului şi după situatii clare ratate de Tescan (55) şi Hora (65), Gunie a egalat (73) în urma unui şut de la 15 metri la colţul lung (1-1). Cu acest prilej, şi-au făcut debutul în echipa orădeană slovacul Peter Gal Andrezly (35 de ani), venit de la FK Csikszereda, utlizat atât  fundaș stânga, cât și mijlocaș dreapta, percum şi Denis Sala, în postura de fundaș stânga.

FC Bihor: A. Mocan – A. Iancu, M. Kereki, A. Popa, S. Șerban – T. Călin. R. Enceanu – Dr. Tescan, A. Cocian, A. Stahl – Al. Boiciuc. După pauză au jucat R. Cutean – S. Cucu, A. Gal, D. Sala, P. Gal Andrezly, I. Filip, P.H. Moussinga,  R. Gunie, I. Hora, A. Chirițoiu. Anrrenor principal: Erik Lincar.

SCM Zalău: D. Moldovan –Cană, M. Stancu, Cherecheș, M. Radu – Abdul Niakate, Vișan, E. Dat, Brânoveanu – Sergiu Pop, Azdren Lullaku. Au mai intrat: D. Lungu – D. Pop, Stamate, Lucaci, A. Istrate, Naghiu, L.Nagy, A. Pojar, A. Jula. Antrenor principal: Ștefan Odoroabă.

Arbitri: David Mailinger – la centru; Ciprian Danșa şi Marius Chereji – asistenţi.

Ultimul joc de verificare va avea loc sâmbătă,  de la ora 12:30, pe Stadionul Motorul, cu o altă grupare din eşalonul trei, Minaur Baia Mare, locul 3 în seria 8. Primul meci oficial din 2026 va fi cel cu ASA Târgu Mureş, din 22 februarie, ora 12:30, pe Stadionul Iuliu Bodola.