După trei săptămâni de vacanţă, fotbaliştii de la FC Bihor vor reveni astăzi la pregătiri. Reunirea lotului este prevăzută pentru ora 10.30, la Stadionul Municipal. Locul 14 la finalul turului, primul deasupra liniei care "creionează" retrogradarea, nu are cum să confere motive de linişte în această pauză competiţională. Asta, în ciuda asigurărilor date de oficialii clubului că echipa bihoreană nu numai că nu va mai "cocheta" cu subsolul clasamentului, dar va izbuti o clasare în primele zece locuri. Nimic concret în materie de transferuri De când s-a încheiat prima parte a întrecerii s-au vehiculat destule nume de jucători care ar face obiectul unui transfer la echipa de pe Crişul Repede. Deocamdată, nu s-a perfectat nici unul, totul rămânând la stadiul de discuţie sau intenţie. Nici jucătorii puşi pe lista de transferări (Miculescu, Szeleş, Voiculeţ, Gr. Tudor) nu au anunţat că şi-au găsit echipe la care să evolueze din primăvară. Lista fotbaliştilor aflaţi în atenţia sau propuşi orădenilor este destul de lungă. Pe aceasta s-au regăsit câţiva bihoreni Codoban, Letan (Lotus Felix), Borbely, Bonta, liberi de contract, C. Luca (Pandurii Târgu Jiu), fotbalişti din alte zone ale ţării, Cuciula, Şuteu (Someşul Satu Mare), Suciu (Olimpia Satu Mare), Pereş (FC Braşov), Pecarov, B. Petre (Auxerre Lugoj), Itu (Minerul Lupeni), R. Radu, Lorincz (Dunărea Galaţi) sau chiar un portar ghanez. Sunt şanse mari ca o parte dintre aceştia să nu mai ajungă la Oradea. Cauza principală? Posibilitatea de a evolua la echipe mai bine clasate, chiar în eşalon superior, care le-ar asigura şi un salariu mai consistent. Este cazul atacanţilor B. Pereş, solicitat de Poli Iaşi şi Unirea Alba Iulia, Borbely Cs., aflat în atenţia Universităţii Cluj-Napoca. Tot la "şepcile roşii" ar putea juca şi Daniel Lupaşcu, care şi-a încheiat contractul cu FC Bihor. Nici C. Luca nu pare prea încântat să ajungă la gruparea fanion a judeţului, fiind posibil să semneze cu Lotus Felix sau să aibă o altă destinaţie. Sătmăreanul Şuteu s-a înţeles deja cu FC Caracal. Filip Lăzăreanu, învoit Aşadar, rămâne de văzut câţi dintre jucătorii enumeraţi sau alţii vor apărea astăzi sau în zilele următoare la pregătiri. Antrenorii Viorel Abrudan şi Florin Farcaş au anunţat că lotul pentru retur va fi conturat, în linii mari, în această săptămână. Apoi, urmează cantonamentele de la Stâna de Vale (15-24 ianuarie) şi Băile Felix (25 ianuarie-2 februarie), după care vor susţine meciuri de verificare. Perfectate până acum sunt cele cu CF Bihorul Beiuş (2 februarie), Poli II Timişoara (7 februarie), UTA (17 sau 18 februarie) şi Debrecen VSC, la o dată care va fi stabilită ulterior. De la reunire va absenta motivat Filip Lăzăreanu. Portarul tocmai s-a reîntors din Thailanda, unde şi-a petrecut şi de această dată o parte din vacanţă, primind acceptul conducerii clubului de a se prezenta cu o zi mai târziu la antrenamente.