FC Bihor Oradea - CS U Craiova 0-1(0-0) - O execuţie spectaculoasă a făcut diferenţa
Gazon: foarte bun
Spectatori: aproximativ 1.500
Marcator: A. Sin 71
Cartonaşe galbene: Lukacs 11, Lupu 74, Mihuţ 75, 82, Sfârlea 80 / Ljubinkovic 37, I. Stancu 58
Cartonaş roşu: Mihuţ 82
FC Bihor: Smaranda - Mihuţ , Fl. Lazăr (cpt.), Letan, R. Lupu (77 Zs. Lukacs) - Sfârlea - Achim, Haş, Ianc, Ov. Bic - R. Lukacs (61 Hadăr). Antrenor: Gheorghe Ghiţ
CS U Craiova: Brac - Cârjă, Fl. Pătraşcu, Ljubinkovic, I. Stancu - Gorovei (84 Dragu), Pleşan, A. Ionescu (75 Precup), Cr. Ganea - Curelea, Opriţa (52 A. Sin). Antrenor: Ovidiu Stângă
Arbitri: Sergiu Popa (Aiud) - la centru; Gabriel Bârjac (Zalău) şi Mihai Marius Marica (Bistriţa) - asistenţi. Observatori FRF: Vasile Bordaş (Târgu Mureş) şi Marcel Coraş (Arad).
FC Bihor are viaţă tot mai grea în liga secundă. Sâmbătă a fost învinsă acasă (0-1) de lidera seriei a II-a, CS Universitatea Craiova, şi ea neputincioasă la Oradea, dar salvată de un gol de generic marcat spre final.
În faţa unui echipe cu vedete obişnuite cu prima ligă şi plătite la acest nivel, Pleşan, Curelea, Opriţa, Stancu, F. Pătraşcu, formaţia orădeană şi-a propus un obiectiv minimal, dar când îţi doreşti puţin ai toate şansele să obţii nimic. Nu era nevoie ca jucătorii de la FC Bihor să se autodepăşească pentru a obţine un rezultat pozitiv, aşa cum anunţa înaintea meciului antrenorul Gheorghe Ghiţ. CS U Craiova a arătat ca o echipă oarecare, cu o exprimare modestă mai ales pe faza ofensivă, doar experienţa şi şansa ajutând-o să plece cu puncte de la Oradea. Cu un plus de încredere în forţele proprii şi cu ceva calitate fotbalistică, pe care, însă, câţiva dintre cei care au intrat în teren nu o au, formaţia bihorenă putea evita eşecul. În criză de idei, cele două echipe au încercat să se surprindă prin şuturi de la distanţă sau faze fixe. Bic (5) l-a încercat pe Barac de la 20 de metri, dar sârbul a reţinut, iar Cr. Ganea (7) l-a determinat pe Smaranda să respingă mingea expediată din afara careului. Din lovituri libere, Sfârlea (30, 37) a centrat cu efect, dar Brac şi Opriţa au reuşit să respingă. După un corner, F. Lazăr a ratat ocazia meciului, şutând pe lângă poartă din 8 metri. La o fază care nu anunţa nimic, rezerva A. Sin (71) şi-a încercat norocul de la 35 de metri şi mingea s-a dus în vinclul porţii lui Smaranda, spectator la execuţia olteanului (0-1). Gazdele au fost inferioare şi numeric, Mihuţ (82) fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. În disperare de cauză, gazdele s-au zbătut să egaleze, dar Ianc (89) a finalizat cu un şut pe lângă una dintre puţinele acţiuni cursive, iar Bic (90) a reluat defectuos din 10 metri. Bihorenii au înregistrat primul eşec pe teren propriu şi pot fi consideraţi "candidaţi" cerţi la retrogradare, în timp ce craiovenii, fără să impresioneze, au bifat al cincilea succes consecutiv şi se pot gândi serios la prima ligă. "Ne-am organizat 70 şi ceva de minute, dar diferenţa a făcut-o o execuţie de efect. Speram ca organizându-ne bine pe faza defensivă să reuşim să îi prindem pe contraatac. Nu am reuşit acest lucru", a declarat Gheorghe Ghiţ, antrenorul bihorenilor la conferinţa de presă. Ovidiu Stângă a spus că a echipa sa a repurtat o victorie în faţa unui adversar slab."E a cincea victorie la rând, dar nu e vorba de vreo baghetă magică. Este o chestie de concentrare, atitudine şi, să fiu cinstit, valoare pe anumite posturi şi în anumite perioade ale meciului. Când am văzut adversarul în ce condiţii e, mă aşteptam la un rezultat pozitiv, pentru că, tot respectul pentru Bihor, dar nu are o echipă foarte bună", a afirmat Stângă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.