După un sezon de toamnă foarte slab, încheiat doar pe locul 10, antepenultimul, FC Bihor susţine astăzi un meci amical, ultimul înainte de intrarea în vacanţă. De la ora 14.00, echipa orădeană joacă pe Stadionul "Iuliu Bodola" împotriva Luceafărului Oradea, formaţie alcătuită în principal din jucători nigerieni. Selecţionata africană ocupă poziţia a 7-a la finalul turului Ligii a IV-a.