Pentru al treilea an consecutiv, FC Bihor Oradea atinge faza zonală în competiţia juniorilor A, rezervată jucătorilor născuţi în 1990 şi 1991. Echipa orădeană s-a situat după FC Timişoara şi Liberty Salonta în seria a 6-a, dar s-a calificat în etapa următoare pentru că a avut cel mai bun punctaj dintre formaţiile situate pe locul 3 în cele zece serii ale Campionatului Naţional.

Parcursul foarte bun din retur le-a netezit orădenilor drumul spre turneul de la Iaşi, programat între 5 şi 10 iunie. "După un tur mai modest, în prima etapă din retur am învins FC Timişoara cu 3-0 chiar pe terenul acesteia, rezultat care ne-a dat încredere şi speranţe că putem obţine calificarea", a spus antrenorul Gheorghe Silaghi (foto). În sezonul regulat, FC Bihor a contabilizat 19 victorii, o remiză şi patru înfrângeri, rezultând 77 de puncte şi un golveraj 69-15. Liberty a acumulat 79 de puncte, iar FC Timişoara - 85.
În continuare, misiunea "roş-albaştrilor" nu se anunţă deloc facilă, mai cu seamă că doar prima clasată din fiecare grupă se va califica în faza semifinală. Din seria FC Bihorului fac parte Poli Iaşi, FCM Bacău, CSM Râmnicu Vâlcea, Gloria Bistriţa şi mai vechea cunoştinţă, FC Timişoara. "Este o grupă echilibrată din care fiecare echipă poate merge mai departe. Vom întâlni echipe puternice, care au în componenţă destui jucători care au apucat să evolueze şi la seniori, fie în eşalonul secund, fie în liga a III-a. Sper ca, la acea oră, prima echipă să nu aibă probleme în clasament şi să putem beneficia de serviciile unor jucători precum Floruţ, Paul, Butuc şi Novak, pe lângă alţii care evoluează la formaţia satelit", a comentat Silaghi.
Tot la etapa zonală mai este calificată şi grupa 1996 de la FC Bihor (juniori D), pregătită de Călin Cheregi, după un parcurs fără greşeală şi fără gol primit în 22 de etape ale Campionatului Judeţean. Clubul orădean şi-a depus candidatura pentru organizarea unui asemenea turneu.