Cu toate că a câștigat campionatul Seriei a 10-a din Liga a III-a în sezonul trecut, noua conducere administrativă a FC Bihor, prin vocea președintelui George Tătar, a afirmat că își propune și mai mult pentru noul sezon competițional. Roș-albaștrii debutează în campionat sâmbătă, de la ora 18.00, pe Stadionul Iuliu Bodola, în compania echipei CSC Peciu Nou.

În cadrul unei conferințe de presă la care au participat George Tătar, președintele FC Bihor, Florin Farcaș, antrenorul principal al echipei, și Tiberiu Serdiuc, unul dintre jucătorii exponențiali ai roș-albaștrilor, a fost prefațată participarea orădenilor în noua ediție de campionat a Ligii a III-a. Repartizată în Seria 8 a Ligii a III-a, echipa FC Bihor pare a avea un drum mai facil spre câștigarea acestei competiții cu toate că niciunul dintre cei prezenți nu a admis acest fapt. „Am fost repartizați în Seria 8 a Ligii a III-a într-un campionat la care vor participa echipe din județele Arad și Timiș, echipe bune, cu fotbaliști valoroși. Cu toate acestea ne dorim să câștigăm fiecare meci și astfel să-i atragem pe spectatori alături de noi. Pe această cale îmi doresc să le mulțumesc tuturor celor care și-au achiziționat abonamente până la acest moment, 150 de persoane, mai multe decât în sezonul trecut, și să-i invit și pe ceilalți iubitori ai acestei echipe să facă același lucru. Acestea pot fi achiziționate online de pe siteul www.fcbihor.ro și de la casele de bilete ale Stadionului Iuliu Bodola, inclusiv astăzi, între orele 14:00-19:00”, a declarat George Tătar, președintele FC Bihor, în deschiderea conferinței de presă.

„Campionatul este cel mai important pentru noi”

În continuare antrenorul Florin Farcaș a vorbit la rândul său despre ce urmează pentru echipa pe care o pregătește. „Suntem pregătiți pentru acestă bătălie chiar dacă vom evolua într-o altă serie. Vom întâlni echipe din Arad și Timiș care au în componență jucători de calitate. Cu toate acestea suntem încrezători înaintea debutului și ne dorim să atragem la stadion cât mai mulți spectatori cărora să le punem zâmbetul pe buze. Sâmbătă vom juca cu o nou-promovată dar care are în componență 4 jucători cu meciuri în Liga I, 2 jucători cu meciuri în Liga a II-a și nu mai puțin de 7 jucători de peste 34 de ani. Asta spune multe despre nivel de experiență pe care îl are această formație dar și noi, la rândul nostru, avem jucători cu experiență și multă valoare. Pot să vă spun că tratăm acest meci cu mare seriozitate. Față de sezonul trecut, nivelul valoric al echipei noastre a crescut. Am adus jucători cu experiență, cu caracter, de calitate și care să se plieze pe stilul nostru de joc. Totuși, până la terminarea perioadei de transferuri, ne-am dori să mai aducem 1-2 jucători de calitate. Suntem în discuții cu jucători emblematici dar e foarte greu ca ei să vină la Liga a III-a. Din Seria a 8-a din care vom face parte, cele mai importante echipe par a fi Poli Timișoara, Lipova, Pecica, Peciu și chiar Socodor, care a transferat 5 jucători de la Crișul Chișineu Criș, cu toate că în perioada de pregătire i-am învins destul de clar. Din acest motiv pot să afirm că va fi o serie echilibrată. În acest moment nu ne gândim la meciul de cupă cu FC Argeș deoarece campionatul este cel mai important pentru noi”, a declarat Florin Farcaș, antrenorul principal al FC Bihor.

„Suntem mai motivați”

Tiberiu Serediuc, unul dintre jucătorii cu un CV important din echipa FC Bihor, a vorbit la rândul său despre obiectivele echipei pentru care joacă în acest moment. „Sper ca băieții să înțeleagă că anul acesta trebuie să facem performanță. În sezonul trecut Unirea Ungheni ne-a blocat drumul spre Liga a II-a dar pot să spun despre acea echipă că a fost una bună. Legat de seria în care vom evolua, este una cu echipe necunoscute pentru noi dar asta nu trebuie să conteze câtă vreme noi ne vom face jocul. M-am integrat bine la Oradea, în această echipă, și sunt dornic să ne atingem obiectivele în acest sezon în care suntem mai motivați decât în cel trecut”, a spuns jucătorul FC Bihor.

1 milion de lei atrași din sponsorizări

La final s-a atins și subiectul finanțării iar președintele clubului a oferit și date despre suma atrasă din sponsorizări până la acest moment. „Nivelul sponsorizărilor atrase până la acest moment se situează undeva în jurul valorii de 1 milion de lei. Zilnic port discuții cu potențiali noi sponsori și țin să vă anunț că sunt și alții care urmează să ni se alăture în acest proiect. Legat de meciul de sâmbătă, am pregătit o supriză pentru cei care vor veni la stadion. Ne propunem să avem rezultate mai bune decât în sezonul trecut și ca orice om implicat în sport îmi doresc să câștigăm fiecare meci”, a mai spus, la final, George Tătar, preșdintele FC Bihor.

Vor juca acasă cu FC Argeș

Într-o altă ordine de idei, FRF a anunțat locul și ora de disputare a meciului din playoff-ul Cupei României dintre FC Bihor și FC Argeș. Acesta va avea loc miercuri, 30 august, de la ora 17.00, pe Stadionul Iuliu Bodola.