Derby-ul bihorean din prima etapă al Ligii a IV-a s-a terminat cu victoria echipei FC Bihor II. Tinerii Bihorului au reușit o partidă remarcabilă și s-au impus pe merit într-o partidă care s-a terminat într-un climat de tensiune.

Desprindere după un șut de excepție

Întâlnirea a început cu oaspeții parcă mai hotărâți să tranșeze soarta partidei încă din start în favoarea lor. Însă terenul îngust și denivelat pe alocuri, le-a provocat mari bătăi de cap ”vulturilor verzi” la construcția jocului. Mai obișnuiți cu suprafața de joc gazdele au echilibrat treptat partida, lor aparținându-le prima situație mai răsărită de-a înscrie, în minutul 24, când Sandro a pătruns cu mingea la picior și de la circa 18 m a trimis un șut bun care a trecut puțin pe lângă vinclul din stânga porții apărate de C. Har. În continuare s-a desfășurat un joc cu intrări la minge fără menajamente, dar sărac în situații clare de poartă. Totuși scorul a fost deschis, în minutul 39, după ce Andrei Moga a expediat un șut de excepție de la vreo 30 de metri din imediata vecinătate a tușei din stânga. Balonul a poposit în plasă tocmai la colțul lung, nu departe de vinclu spre disperarea goalkeeper-ului C. Har care nu a avut nicio șansă să intervină.

 

Sarabanda eliminărilor

Actul secund a început cam în același ton de echilibru, chiar dacă gazdele s-au arătat mai periculoase în câteva situații. Echipa roș-albastră s-a arătat în joc mai omogenă decât cea a oaspeților care au încercat să contracareze acest dezavantaj cu un joc mai dârz, atitudine care le-a adus însă spre final și unele neplăceri. Prima dintre ele s-a consumat în minutul 60, după ce Sg. Ciocan a colecționat un al doilea cartonaș galben, și implicit pe cel roșu, după o intrare imprudentă la un adversar. Rămași în inferioritate numerică în jocul alb-verzilor s-a resimțit frustrarea mai ales că, după alte 7 minute, a fost eliminat și R. Pădurean, care a primit cartonaș roșu, după o intrare nesăbuită la adversar. Cu doi jucători mai puțini pe teren, ”vulturii verzi” au continuat lupta cu aceiași înverșunare dar în minutul 75, nou intratul A. Cătană s-a angajat într-un dribling inutil la limita propriului careu, prilej pentru Bozsik să-i răpească balonul. Oportunistul Bozsik trimite apoi un șut sănătos, la firul ierbii, mingea intrând în plasă făcând inutil plonjonul acrobatic a lui C. Har (2-0). Dar se pare că ”cupa amărăciunii” în tabăra alb-verzilor nu a fost deșertată pe deplin, fiindcă în minutul 83 a primit cartonaș roșu și R. Bodea pentru o intrare destul de grosolană, trebuie să recunoaștem. Aici trebuie să precizăm că toate cele trei cartonașe care au dus la aceste eliminări au fost just acordate. După această eliminare, jocul oaspeților a intrat într-o accentuată degringoladă, fiind nevoiți să se apere, în timp ce șuturile gazdelor la poarta alb-verzilor s-au înmulțit și doar datorită impreciziei acestora scorul nu s-a mai schimbat până în final.

După acest debut promițător, roș-albaștrii, se vor deplasa duminică la Roșia pentru confruntarea cu echipa locală. CAO va primi la Paleu vizita Olimpiei Salonta, sâmbătă de la ora 11:00,

FC Bihor: Ed. Nergeș - P. Andraș, A. Popa, A. Toderici, L. Buciuman, R. Sătiuț, M. Balint, A. Moga (87 L. Nicoară), A. Cherman (63 S. Bozsik), A. Hosu, D. Sandro (87 D. Debrenti). Antrenor: Claudiu Mutu

Club Atletic Oradea: Ct. Har - D. Bone (81 I. Pop), C. Letan, M. Abagiu, D. Pop, D. Farcaș (86 A. Mal), L. Criste (81 P. Torj), Noah Farcaș, ( 81 A. Cătană) Sg. Ciocan, R. Pădureanu, V. Dobrescu ( 59 R. Bodea).

Antrenor: Ciprian Dianu.

Arbitri: Cosmin Cormoș - Cosmin Andrei, Diana Ilie. Observator AJF Bihor: Marian Florin.