Roș-albaștrii orădeni au obținut doar un punct pe propriul teren cu una dintre pretendentele la promovarea în Liga a II-a și asta din cauza faptului că, așa cum se spune de multe ori în fotbal, și-au respectat prea mult adversarul.

Evident că nu se poate afirma faptul că Bistrița nu este una dintre echipele valoroase ale Seriei a 10-a din Liga a 3-a, dar FC Bihor a demonstrat până acum că, în primele 5 etape și în ciuda unui buget modest avut la dispoziție, are forța să se bată de la egal la egal cu toate echipele care au gânduri de Liga a II-a. Așa s-a întâmplat și sâmbătă atunci când, din prea mult respect față de un adversar care avea pe teren doi jucători străini împrumutați de la campioana CFR Cluj, alți jucători cu meciuri în primele divizii și pe banca tehnică un antrenor cu nume în persoana lui Adrian Falub.

Alexandru Terheș a dat lovitura de începere

Așa cum ne-a obișnuit în acest sezon, conducerea FC Bihor a invitat și la acest joc o fostă glorie roș-albastră pentru a da lovitura de începere a partidei. De această dată a fost rândul lui Alexandru Terheș, fostul atacant al FC Bihor din perioada 1988-1990, cel care are 83 de goluri înscrie în prima divizie în 340 de meciuri jucate pentru FC Baia Mare, Sportul Studențesc, FC Brașov și FC Bihor. De menționat că la Sportul Studențesc a jucat alături de Gheorghe Hagi, cel mai bun fotbalist român. De altfel, Terheş a evoluat şi de trei ori pentru prima reprezentativă a ţării.

 

Primă repriză modestă, cu multe inexactități

Revenind la partida de pe Municipalul orădean, aceasta a fost una în care fiecare formație s-a preocupat prea mult să nu primească gol. Tocmai din acest motiv în primele 45 de minute nu am consemnat decât o singură ocazie, aceea avută de oaspeți prin Alex Georgescu, dar șutul său modest, din colțul drept al careului mare, a fost simplu pentru portarul Eduard Negheș care s-a aflat exact pe traiectoria balonului. Până la pauză nu s-a mai petrecut nimic notabil, jocul fiind modest, cu numeroase inexactități.

Un penalty ratat care putea schimba soarta partidei

Partea secundă a fost ușor mai atractivă, probabil băieții aflați pe teren fiind mobilizați și de ploaia torențială care s-a abătut peste Stadionul Iuliu Bodola. Tot oaspeții au fot mai aproape de deschiderea scorului, în minutul 55, atunci când Alex Stoica a scăpat în dreapta, a pătruns în careu de unde a șutat la colțul lung dar Edi Nergheș a reușit să respingă frumos, cu un plonjon la firul ierbii. În minutul 68 soarta partidei putea fi scrisă diferit dacă Marius Hosu era mai concentrat la lovitura de pedeapsă pe care a irosit-o. Șutul său însă a trecut peste poartă după ce a șters bara transversală. Lovitura de la 11 metri fusese obținută de Andrei Gheorghiță, decarul orădean fiind lovit peste gleznă. Și cum în fotbal adeseori ocaziile se răzbună, Bistrița a dat lovitura patru minute mai târziu. Lovitura de colț de pe dreapta atacului oapseților a fost trimisă direct pe poartă de către nou-intratul Darius Buia. Eduard Nergeheș a respins cu greu de sub transversală dar balonul, după ce a plutit deasupra cerului mic, a ajuns la Antoniu Manolache care l-a trimis cu capul în poartă. Fără a mai avea nimic de pierdut, antrenorul gazdelor a trimis în teren trei tineri jucători în speranța că aceștia vor dinamiza finalul de meci. Și cum șansa surâde celor curajoși, bihorenii aveau să joace ultimele minute în superioritate numerică după ce Buia a primit direct cartonașul roșu, în minutul 85, pentru un fault asupra unui adversar. În acest context, roș-albaștrii s-au aruncat în valuri peste defensiva bistrițeană, iar efectele s-au văzut două minute mai târziu. Răzvan Gunie a centrat perfect de pe dreapta, la colțul lung de unde, scăpat din marcaj, fundașul Daniel Stan a reușit să marcheze cu capul, de la aproximativ 6 metri de poartă. Până la final însă nu s-a mai întîmplat nimic notabil chiar dacă amfitrionii au forțat victoria instalându-se autoritar în terenul advers. Scor final 1-1, rezultat care menține FC Bihor pe locul al 2-lea în Seria 10 a Ligii a III-a.

În etapa următoare, sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 15.00, roș-albaștrii vor avea un meci infernal, în deplasare, pe terenul echipei CSM Satu Mare, lidera campionatului, la egalitate de puncte cu formația roș-albastră dar avantajată de golaverajul superior.

FC Bihor: Ed. Nergheș – Fl. Drăgan (46 Ad. Popa), D. Stan, L. Ioviță, D. Lupșe (80 Al. Popa), R. Ardelean (76 A. Chindlea), Cl. Petruș, I. Ban, R. Gunie, A. Gheorghiță (76 A. Hosu), M. Hosu. Antrenori: Florin Farcaș, Dorin Mihuț și Vlad Ghețe.

Gloria Bistrița: Fl. Bodea – Sg. Bactăr, A. Manolache, P. Copaci, Al. Georgescu (54 Al. Trifan), A. Wahab (82 Ov. Covaciu), A. Țica, B. Vasile, Al. Stoica (71 D. Buia), C. Davordzie (46 M. Curtuiuș), R. Tănasă (82 R. Hăsnaș). Antrenor: Adrian Falub