FC Bihor - FC Caransebeş - Presiune mare pe ambele echipe
Dacă la începutul play-out-ului părea scăpată de emoţii, acum FC Caransebeş mai are doar un punct în faţa FC Bihor şi două mai multe decât ultima clasată Şoimii Pâncota după rezultatele negative din ultimele trei partide. Pentru ambele formaţii partida are o miză foarte importantă, astfel că este de aşteptat un duel fără menajamente. Din punct de vedere a confruntărilor directe din acest sezon, FC Bihor are un ascendent moral după două victorii (1-0 şi 2-1) şi o remiză (2-2), însă nu trebuie neglijată dorinţa de revanşă şi reabilitare a cărăşenilor. Situaţia adversarului şi problemele financiare care apasă pe umerii jucătorilor orădeni sunt două motive pentru care FC Bihor trebuie să se aştepte la un meci mai greu decât în săptămâna precedentă. Până acum, "roş-albaştrii" au încercat să demonstreze pe teren că merită o soartă mai bună chiar dacă perspectivele clubului sunt sumbre. Sugestiv din acest punct de vedere e faptul că după o săptămână întreagă de căutări abia s-au găsit bani pentru cheltuielile de organizare a acestui joc, cifrate la aproximativ 11.000 de lei. "Deşi ne-am antrenat în ultimele zile, băieţii sunt destul de descumpăniţi din cauza situaţiei de la club. Singurul lucru care ne mai ţine în activitate sau în viaţă este faptul că fiecare îşi respectă meseria. În acest context, meciul se anunţă deosebit de dificil. Aştept din partea spectatorilor multă înţelegere, răbdare şi sper să fim destul de inteligenţi ca să rezolvăm cu o victorie acest meci", a afirmat Gheorghe Silaghi, antrenorul principal al FC Bihor, care în acest sezon mai are de jucat la Pâncota şi acasă, cu CSM Râmnicu Vâlcea.
Absenţa tânărului fundaş central Bactăr, suspendat pentru cumul de cartonaşe, îi dă unele bătăi de cap antrenorului orădean, întrucât trebuie să facă unele permutări în echipă pentru a face loc în formula de start unui alt jucător sub 21 de ani.
În celălalt joc din play-out se vor întâlni CSM Râmnicu Vâlcea şi Şoimii Pâncota.
Clasament - play-out
7. CSM Rm. Vâlcea 23 7 9 7 21-19 30
8. FC Caransebeş 23 5 7 11 20-30 22
9. FC Bihor 23 4 9 10 16-23 21
.................................................................................
10. Şoimii Pâncota 23 4 8 11 19-28 20
În play-off se despută tot astăzi, de la ora 11.00, partidele: FC Olt - ACS „Poli" Timişoara, Unirea Tărlungeni - CS Mioveni, Metalul Reşiţa - Olimpia Satu Mare.
Clasament - play-off
1. ACS „Poli" Timişoara 23 14 7 2 35-9 49
----------------------------------------------------------------------------------------
2. FC Olt 23 10 9 4 33-21 39
3. Metalul Reşiţa 23 10 9 4 29-22 39
4. CS Mioveni 23 10 7 6 22-15 37
5. Unirea Tărlungeni 23 9 7 7 24-19 34
6. Olimpia Satu Mare 23 7 5 11 20-27 26



Comentarii
Nu există nici un comentariu.