FC Bihor - FC Caransebeş - Dacă nici acum, atunci când câştigaţi?
Ultima etapă a turului prilejuieşte un duel al suferinţei în seria a doua a ligii secunde. Ultima clasată, FC Bihor, singura echipă fără victorie din campionat, joacă astăzi pe teren propriu cu FC Caransebeş, ocupanta penultimului loc. Partida va începe la ora 11.00.
Despărţite de două puncte, cele mai slabe echipe din serie în acest moment îşi pun mari speranţe în jocul de la Oradea. Zece etape, orădenii tot au încercat să găsească drumul spre succes, dar fără sorţi de izbândă. Dacă nici acum când au în faţă un adversar aparent de aceeaşi valoare nu vor reuşi să spargă gheaţă nu merită să aibă o soartă mai bună. Cu un rezultat pozitiv, FC Bihor ar putea emite pretenţii justificate pentru menţinerea în Liga a II-a, dar la fel de adevărat e că dacă vor continua pe linia de acum situaţia lor s-ar complica foarte, foarte mult. Antrenorii au tot sperat la un deznodământ favorabil şi în celelalte meciuri, iar optimismul nu le-a dispărut nici înaintea partidei cu cărăşenii. "Este un meci important pentru ambele echipe. Întâlnim un adversar în criză de puncte, ca și noi. Sperăm să putem realiza ceea ce ne dorim", a afirmat antrenorul Călin Cheregi. De la începutul săptămânii, FC Caransebeş are un nou staff tehnic, Alin Artimon fiind instalat antrenor principal în locul lui Sorin Bălu. Nou promovata vine după patru înfrângeri consecutive, dar are în lot jucători care pot pune probleme. "Sunt convins că va fi un joc strâns, echilibrat, de luptă, rămâne ca la ora meciului noi să putem să profităm de ceea ce vor greşi adversarii noştri şi să greşim noi mai puţin decât ei. Ar fi important pentru acest restart, această resetare a echipei, un rezultat pozitiv, ne-ar ajuta în următoarele partide", a declarat Alin Artimom.
Echipe probabile:
FC Bihor: Fildan - Zanardini, Pascariu, Fl. Lazăr, Letan - Cip. Străuţ, M. Stancu - Fl. Pop, Zs. Lukacs, Lorincz N. - R. Lukacs.
Antrenori: Călin Cheregi şi Lucian Ciocan.
Caransebeş: Oct. Rusu - Săulescu, Goşa, A. Dicu, Al. Manea - S. Lupu, Precup, Buşu, Ologu - Himcinschi, Suru.
Antrenor: Alin Artimon.
Absenţi: Sălăjan, A. Achim - nerefăcuţi după accidentări / Gafiţa - probleme medicale
Celelalte meciuri ale etapei, toate programate astăzi : CS Mioveni - Şoimii Pâncota; CSM Râmnicu Vâlcea - Fortuna Poiana Câmpina; Olimpia Satu Mare - Unirea Tărlungeni; ACS Poli Timişoara - FC Olt.
Clasament
1. Metalul Reşiţa 10 7 2 1 15-8 23
---------------------------------------------------------------------------------------
2. ACS "Poli" Timişoara 9 7 0 2 15-4 21
3. Fortuna Poiana Câmpina 9 4 3 2 14-11 15
4. Unirea Tărlungeni 9 4 2 3 8-7 14
5. CS Mioveni 9 4 2 3 6-6 14
6. CSM Rm. Vâlcea 9 2 6 1 6-4 12
----------------------------------------------------------------------------------------
7. FC Olt 9 2 5 2 10-7 11
8. Şoimii Pâncota 9 1 4 4 11-13 7
9. Olimpia Satu Mare 9 2 1 6 6-12 7
----------------------------------------------------------------------------------------
10. FC Caransebeş 9 1 3 5 6-16 6
---------------------------------------------------------------------------------------
11. FC Bihor 9 0 4 5 4-12 4
Comentarii
Nu există nici un comentariu.