FC Bihor debutează cu Unirea Slobozia - „Primul joc e tot timpul complicat, va trebui să fim pragmatici”
Primul meci al FC Bihor din ediţia de campionat 2026-2027 a fost prefaţat de antrenorul principal Erik Lincar, şi de jucătorii Andrei Gal și Nicu Modan, primul fiind cel mai vechi component al lotului, iar celălalt unul dintre nou veniţii la echipa orădeană. Partida cu Unirea 04 Slobozia se dispută sâmbătă, de la ora 11.00, pe Stadionul Iuliu Bodola.
Roş-albaştrii înfruntă o formaţie venită din Superliga, incomodă, chiar dacă şi-a schimbat substanţial lotul. „E începutul de campionat și avem trei etape destul de dificile. Vine Slobozia, echipă retrogradată, în insolvență. Toată lumea zice că insolvența e un lucru rău, dar pentru echipa respectivă e un lucru extraordinar. Jucătorii vor fi plătiți la zi, bugetul e buget, nu îi afectează, vin cu avionul. E o echipă care vine să-și vândă foarte scump pielea aici la Oradea. Au un antrenor cu experiență (n.r. – Ilie Poenaru), de nivelul Ligii I, Liga II și în același timp au reușit să transfere anumiți jucători, plus cei cu experiență care au mai rămas. Singurul lucru pe care eu mi-l doresc e să echipa noastră să fie la un nivel ridicat, din punct de vedere fizic, mai ales că în cantonament am avut jocuri destul de tari și am reușit să ne descurcăm destul de bine. Totul e să fim proaspeți, motivați și să-i văd pe băieți că vor lupta pentru fiecare balon”, este de părere Erik Lincar. Adept al jocului ofensiv, Lincar speră ca echipa sa să fructifice la maximum şanse din timpul jocului.
„Primul joc tot timpul e complicat. Nu avem multe informații, nu avem multe imagini, e dificil. De aceea va trebui să fim pragmatici și să câștigăm”, a adăugat antrenorul principal, care a vorbit şi despre obiectivul din noul sezon, accederea în play-off şi o clasare superioară celei din campionatul precedent, când a încheiat pe locul 4.
Play-off şi apoi un loc mai bun
„Fiind un sistem cu play-off, play-out, primordial e să intrăm în play-off. E foarte important. Degeaba ne punem ca obiectiv să terminăm pe locul 1, dacă nu reușim să intrăm în primele șase, cum mai obținem locul 1? E la revedere! Toate cele 22 de echipe, de fapt au obiectiv să intre în play-off, cu siguranță, că nimeni nu o să zică că vrea pe locul 17. Mi-aș dori foarte mult să fim poate cu un loc mai bun decât anul trecut. Din punctul meu de vedere ar trebui să intrăm în play-off și să obținem minim locul 3, ca să fim în progres. Acum, să vedem dacă vom și reuși să obținem aceste lucruri. Eu îmi doresc foarte mult, jucătorii la fel, dar în fotbal mai trebuie să ai și șansă, de multe ori”, a comentat Lincar, care s-a referit şi la lotul pentru acest sezon.
„Am făcut toate aceste mutări ca să avem mai multă calitate, mai ales pe fază ofensivă. Deci și anul trecut poate am reușit să fim echipa care a marcat cele mai multe goluri. Îmi doresc anul acesta să marcăm și mai multe, iar în același timp pe fază defensivă să fim un pic mai solizi. Eu consider că vom fi mult mai solizi, vom avea mai multă calitate și îmi doresc de fapt să avem și rezultate ca acest public minunat să aprecieze evoluțiile noastre”.
Mai mulţi „underi” pentru titularizare
„Principalul” lui FC Bihor a vorbit şi despre posibilităţile de titularizare a mai mult de doi jucători juniori „Under”, cât prevede regulamentul la liga secundă. „Oricând poate să apară 3, 4, asta depinde de ei. Dacă ei se ridică la un nivel înalt, cu mare drag putem să-i folosim. E adevărat că au fost de multe ori decisivi în jocurile de pregătire. Mă bucură faptul ăsta și sper în același timp ca toată echipa să fie foarte concentrată și foarte pregătită pentru acest prim joc”.
Interes crescut pentru tricouri şi abonamente
Antrenorul s-a declarat impresionat de faptul că în ultimele zile a crescut numărul fanilor dornici să-şi cumpere tricouri și abonamente.
„Cred că publicul orădean apreciază devotamentul lor față de această echipă. În același timp, am apreciat ieri că am fost aici și au venit oameni care și-au luat tricouri, abonamente și le-am mulțumit că vin și ne susțin. Poate nu suntem chiar atât de numeroși pe cât mi-aș dori, dar suntem inimoși, suntem aproape de echipă și îmi doresc acest lucru să se întâmple pe tot parcursul campionatului”, a precizat Lincar.
Impresionat de Modan
Antrenorul orădean s-a declarat mulţumit că a reuşit să-l transfere pe atacantul bihorean Nicu Modan, golgeter pe la toate echipele la care a evoluat. Asta, după ce în urmă cu un an a fost reticent în privinţa aducerii jucătorului originar din Nucet, preferând să mizeze pe Tincău şi Chiriţoiu, de care ulterior clubul orădean s-a dispensat. „Este un jucător combativ, care mie îmi place foarte mult și sper să aibă cât mai multe realizări la această echipă. Apreciez faptul că a dorit mult să vină la noi, deşi avea o ofertă mai bună financiar din altă parte”, a spus Lincar.
„Nu mi-am propus un număr de goluri. Cel mai important e să-mi ajut echipa, iar golul vine de la sine. Legat de primul meci de campionat, întâlnim o echipă foarte bună, cu jucători experimentați, care vin aici ca să-și vândă scump pielea. Sperăm într-un rezultat pozitiv”, a declarat atacantul.
„Întâlnim o echipă bună, însă noi ne-am pregătit foarte bine în această perioadă, suntem cu toții montați și ne gândim doar la câștigarea acelor trei puncte. Atmosfera este foarte bună şi ne dorim să scoatem maxim de la fiecare meci”, susţine findaşul central Andrei Gal.
Lot echilibrat
FC Bihor abordează campionatul cu un lot de 23 de jucători, dintre care trei portari şi şapte jucători „under”: Am încercat să fim cât de cât echilibrați, să nu ne aruncăm ca alte echipe cu salarii foarte mari, cu un lot de 30-35 de jucători. De exemplu când am venit la echipă și când m-am uitat odată pe listă erau 35. Acum pot spune că suntem 23. Prefer mai puțini și calitativi decât mulți, să fie pe aici, să participe la stadion, prin tribună, pe lângă teren. Sunt foarte mulțumit și consider că toți jucătorii care au venit o să ne ajute foarte mult în acest sezon. E adevărat că mai putem transfera și noi umblăm după chilipiruri, să descoperim jucători de Liga I, care nu-și găsesc în altă parte și noi să încercăm să-i reintroducem în sistem și să facă performanță. Până la urmă calitatea e importantă și e apreciată mai ales de public”, a conchis Erik Lincar.
Programul complet al rundei inaugurale din Liga a II-a:
Sâmbătă, 1 august
Ora 11:00:
FC Bihor Oradea – Unirea 04 Slobozia (DIGI SPORT 1, PRIMA SPORT 1)
CSM Reșița – ASA Târgu Mureș
Gloria Bistrița – CSC 1599 Șelimbăr
CSC Dumbrăvița – AFC Hermannstadt
CS Afumați – CS Dinamo București
Cetatea 1932 Suceava – Concordia Chiajna
FC Metaloglobus – Metalul Buzău
SCM Râmnicu Vâlcea – SC Popești Leordeni
FC Bacău – CSL Ștefănești
Duminică, 2 august
Ora 16:00 (DIGI SPORT 1, PRIMA SPORT 1) Sport
Steaua București – CSM Slatina
Marți, 4 august
Ora 18:00 (DIGI SPORT 1, PRIMA SPORT 1)
Politehnica Timișoara – Chindia Târgoviște.



Ce tupeu murdar poate să aibă acest mare antrenor care vorbește de adunatura lui de juniori aduși din țară că sa le facă cota pe banii orădenilor!!!!!! Juniorii bihoreni nu sunt buni pentru marele antrenor.RUSINE că îți bați joc de copii noștri.Dar îți vine și ție rândul cât de curând.Nu se poate că primarul și ceilalți să nu vadă ce faci!!!