FC Bihor - CS Tunari 0-0 - S-au întrecut în ratări...
Meciul cu penultima clasată din liga secundă a fost mai complicat decât se anunţa. Dincolo de faptul că echipa CS Tunari şi-a depăşit condiţia la Oradea, o vină importantă pentru semieşec o poartă jucătorii grupării bihorene care au ratat exasperant numeroasele ocazii pe care şi le-au creeat.
Tescan, Cocian, Tincău, Stahl, dar mai ales Chiriţoiu, neinspirat în tot ce a făcut pe teren, au ratat cât pentru trei meciuri, exasperând cei aproape 2.000 de spectatori de pe Stadionul Iuliu Bodola. La final, antrenorul principal Erik Lincar s-a plâns de subţirimea lotului ocupantei locului secund în Liga a II-a.
„Iată, locul 2 cu locul 21, ce meci ușor, dăm mute goluri, facem spectacol! Așa spuneau toti înaintea acestei partide. Dar din păcate, în fotbal nu e întotdeauna așa. Iar noi nu înțelegem aici la Oradea că pașii pe care îi facem sunt mari, că avem nevoie – și spun asta de trei-patru luni – de echilibru, avem nevoie de bani, avem nevoie de jucători. Până în 8-9 septembrie am tot spus că ne mai trebuie trei-patru jucători, dar nimeni nu mă aude, nimeni nu mă bagă în seamă. Toată lumea trebuie să înțeleagă că până acum, echipa s-a autodepășit. Anul trecut pe vremea asta eram pe locurile 17-19, acum suntem pe locul 2, dar jucătorii sunt cam tot aceiași.
Au venit doar patru-cinci jucători. Îl apreciez pe președintele clubului, care încearcă, caută sponsori, nu este un lucru ușor. Și eu îmi doresc să joc în play off, să avem rezultate, doar că la un moment dat, suntem limitați: bară, ratări și altele. Avem mulți jucători care acum doi ani erau în Liga 3. De aceea, trag un semnal de alarmă: dacă se vrea mai mult, trebuie să facem mai mult pentru această echipă. Tot orașul trebuie să facă mai mult, nu doar Primăria și Consiliul județean. Îi apreciem pe toți cei care ne finanțează, pentru că nu e ușor să dai bani, dar trebuie făcut mai mult pentru această echipă. Avem nevoie de câțiva jucători și acest lucru trebuie să-l înțeleagă toată lumea. Eu îmi doresc de nebun să ajung pe locul unu-doi, mă enervez pe bancă, ce să fac, să ajung la spital?”, a comentat Erik Lincar.
Antrenorul orădean s-a declarat exasperat de numărul ocaziilor ratate de jucătorii săi. „Ne trebuie mai multă calitate în fața porții. Nu poți să ai atâtea ocazii și să nu o bagi în poartă. E imposibil, e inuman. La fel s-a întâmplat și în prima repriză cu Afumați, când din șapte ocazii clare, am marcat doar două goluri. Astăzi, nu mai zic, nici nu mai știu câte ocazii am avut. Sunt unii jucători care poate că n-au fost în cea mai bună zi, dar nu avem soluții. Am făcut trei schimbări – dar vă întreb – câți jucători am introdus? Doar trei, pentru că nu avem alte soluții. Sunt foarte trist, e o zi atât de tristă pentru mine, atât pentru decesul lui nea Imi, cât și din cauza acestui rezultat. Trebuie să înțeleagă toată lumea că dacă vrem mai mult, e nevoie de mai mult”, a conchis Erik Lincar.
În tribuna oficială a Stadionului Iuliu Bodola, s-au aflat președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, secretarul general al FRF, Gabriel Bodescu, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, precum şi fostul selecționer Anghel Iordănescu, dar şi fostul internațional George Ogăraru. Aceştia au participat apoi, alături de alte nume mari din fotbalul românesc, la înmormântarea celui care a fost „Lordul fotbalului românesc”, Emeric Ienei.
După această etapă, campionatul Ligii a II-a se întrerupe, urmând a se relua peste două săptămâni, când FC Bihor va juca în deplasare cu Concordia Chiajna.
FC Bihor: Arsenie Mocan – Sebastian Cucu (76 Ionuț Albu), Andrei Gal, Abel Popa, Ionuț Ban – Ioan Filip, Rareș Enceanu – Dragoș Tescan, Angelo Cocian (85 Răzvan Gunie), Albert Stahl – Luca Tincău (55 Andreas Chirițoiu). Antrenor: Erik Lincar
CS Tunari: Sebastian Moroz – Vlad Tudorache, Denis Furtună, Ricardo Grigore, Gabriel Plumbuitu (81 Arthur György) – Raul Alexandru Stanciu (72 Levente Bara), Nicolae Ion, Alin Țegle, Dan Spătaru (81 Marian Șerban) – Cătălin Hlistei (90 Vladimir Badea), Adrian Bălan. Antrenor: Dinu Todoran
Arbitru: Vasile Buzea (Giurgiu) – la centru< Doru Zamfir (Slatina), Marius Bărbulescu (București)-asisten’i Rezervă: Alexandru George Manea (Timișoara). Delegat joc: Daniel Sabou (Zalău). Observator arbitri: Dan Jiga (Bistrița).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.