Deşi a încheiat campionatul Ligii a II-a pe loc promovabil şi într-o primă fază a primit dreptul de a se alinia la startul Ligii I, FC Bihor riscă să nu joace în primul eşalon. Asta, deoarece Comisia de Apel a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis că gruparea orădeană nu poate primi licenţa necesară participării în competiţie din cauza unor datorii. Totuşi, "roş-albaştrii" mai au o şansă să fie acceptaţi în elita fotbalului românesc. Speranţele lor de a activa în Liga I se leagă acum de Comitetul Executiv al FRF, care se va întruni într-o şedinţă pe data de 20 iunie şi va lua în discuţie schimbarea regulamentului. 

Duru a fost mai tare

Iniţial, Comisia de Acordare a Licenţei Cluburilor a aprobat, în 17 mai 2011, dosarul depus de clubul orădean, însă directorul de licenţiere a FRF, Viorel Duru, a făcut apel, admis în cele din urmă, astfel că prima hotărâre a fost desfiinţată, refuzându-se licenţa pentru Liga I clubului FC Bihor. Decizia Comisiei de Apel este definitivă. Autorităţile locale care finanţează FC Bihor, Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean, au pus la bătaie în acest an 15 miliarde lei vechi pentru achitarea unor datorii mai vechi, dar acest lucru nu a fost suficient pentru conducerea forului de licenţiere. Formaţia orădeană este singura dintre cele aflate pe loc promovabil care nu a primit undă verde pentru Liga I, Ceahlăul Piatra Neamţ, Concordia Chiajna şi Petrolul Ploieşti aflându-se în graţiile comisiei. De problemele financiare ale "roş-albaştrilor" speră să profite CS Mioveni, ocupanta locului 3 în seria a II-a.

La mâna Comitetului Executiv al FRF

Totuşi, reprezentanţii clubului bihorean nu şi-au pierdut speranţa că FC Bihor va juca până la urmă în prima ligă. "Din punct de vedere sportiv suntem în Liga I şi sperăm ca pe 20 iunie Comitetul Executiv să repare această greşeală cu licenţierea. În ultimele trei luni s-au făcut eforturi extraordinare pentru stingerea datoriilor acumulate în anii anteriori. Mulţumin Consiliului Judeţean, Local, Direcţiei Finanţelor Publice şi celorlalte structuri care au lucrat la dosarul de licenţiere. Îi asigurăm pe suporteri că suntem lângă ei şi vom face tot ce depinde de noi pentru ca echipa să joace în prima ligă", a comentat Dumitru Voloşeniuc, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor şi membru în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) FC Bihor. Oficialul bihorean este de părere că în acest caz, şi nu numai, forul federal a făcut exces de zel. În aceeaşi situaţie cu FC Bihor mai sunt vicecampioana FC Timişoara şi Gloria Bistriţa (locul 14 în Liga I). Cele două formaţii nu au primit licenţa pentru sezonul 2011/2012 al Ligii I, tot după ce Viorel Duru a făcut apel al decizia Comisiei pentru Acordarea Licenţei Cluburilor. FC Timişoara nu a primit licenţa pentru datorii la bugetul statului şi faţă de clubul Benfica Lisabona din transferul fundaşului Laszlo Sepsi, iar Gloria Bistriţa, din cauza unor datorii la buget. "Dacă va trebui ca Oradea şi judeţul Bihor să fie martiri pentru binele fotbalului românesc vom accepta, deşi nu cred că decizia finală va fi aceasta. Ar fi păcat ca trei formaţii din Ardeal, FC Bihor, FC Timişoara şi Gloria Bistriţa, să rămână în afara primei ligi, iar acolo să evolueze echipe ale unor comune şi orăşele a căror populaţie nu ar umple un stadion", a adăugat Voloşeniuc.

Sprijin de la LPF

Problema cu licenţierea a plecat de la procedura de reorganizare demarată în 2009, prin care clubul ar beneficia de o perioadă de graţie de trei ani pentru stingerea datoriilor mai vechi, de circa 30 de miliarde de lei vechi, la care nu s-ar aplica penalităţi. Viorel Duru a acuzat clubul bihorean că nu şi-a achitat toate debitele la timp şi nu a respectat noua directivă UEFA, intrată în vigoare în plin sezon competiţional, care prevede ca o grupare să îşi plătească toate datoriile până în ultima zi a anului respectiv şi nu până la 31 martie 2011, cum prevedea vechiul regulament. Pe de altă parte, regulamentul FRF este incomplet, neprevăzând situaţii în care unul dintre cluburile care solicită licenţierea se află în insolvenţă. Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) va propune, însă, Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal modificarea ROAF astfel încât echipele care nu au primit licenţa să evolueze în sezonul viitor în Liga I, o decizie în acest sens urmând a fi luată în şedinţa din 20 iunie. "Obligatoriu vom face propunere din partea LPF către FRF pentru Timişoara, Bistriţa şi Bihor", spunea săptămâna trecută Dumitru Dragomir, preşedintele LPF. Rămâne de văzut dacă forul executiv va aproba atât schimbările din regulament, dar mai ales dacă va fi de acord cu caracterul retroactiv al acestora, astfel încât FC Bihor, FC Timişoara şi Gloria Bistriţa să poată participa în ediţia 2011-2012 a Ligii I.