Sâmbătă, pe Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" din Oradea, FC Bihor a disputat primul amical din această vară, întâlnind formaţia de Liga a III-a, Olimpia Satu Mare, grupare antrenată de fostul jucător al Stelei, Tiberiu Csik. Roş-albaştrii s-au impus cu 2-0 într-un joc în care antrenorul Gheorghe Ghiţ a rulat întreg lotul.

Aflaţi la cel de-al treilea joc de verificare, sătmărenii au început curajos meciul, însă, orădenii au pus stăpânire pe joc controlând disputa şi înscriind de două ori în poarta galben-albaştrilor. Sulea a deschis scorul în minutul 25, reluând din 6 m, imparabil, mingea centrată de către italianul Zamardini. În partea a doua, ambii antrenori au schimbat complet formaţiile de pe teren, dând credit tuturor jucătorilor din lot. Deşi a evoluat într-o formulă mai puţin obişnuită, bazându-se pe rezerve şi juniori din propria pepinieră (FC Bihor, dar şi CF Liberty), echipa roş-albastră şi-a mărit avantajul de pe tabelă prin Sorian, care în minutul 70 a marcat printr-o execuţie de maestru, trimiţând balonul, din afara careului, aproape de vinclul porţii adverse. "A fost un joc bun. Am urmărit să dau posibilitatea tuturor jucătorilor din lot de a evolua măcar o repriză şi să punem în practică lucrurile pe care le-am pregătit la antrenamente. Mai sunt şi lucruri care trebuie îmbunătăţite, dar sunt normale la stadiul pregătirilor în care ne aflăm", a declarat, la final antrenorul Gheorghe Ghiţ. În următorul joc amical, FC Bihor va întâlni sâmbătă, pe 28 iulie, la Gyula, echipa maghiară Szeged. Apoi, marţi, 31 iulie, roş-albaştrii vor începe cantonamentul din Italia, de la Coccaglio, care se va încheia pe 10 august.

 

FC Bihor Oradea - Olimpia Satu Mare 2-0 (1-0)

FC Bihor, prima repriză: A. Popescu - Zanardini, Oltean, Petrache, Diarra (min. 17 Simic) - Florean, Coroian, Korujev, Bic - Hadăr, Sulea.

În repriza secundă au jucat: Popescu (min. 80 I. Pop) - Ionescu, Bactăr, Matei, Simic - Sorian, M. Popa, Goge, Fl. Pop - Ov. Popa, Hadăr (min 67 Iorgovan).

Antrenor: Gheorghe Ghiţ.

Olimpia, prima repriză: Şuta - Moş, Silaghi, Iuhas, Homorozan - Marian Pop, Micaş, Botoş, Hanus - Marinaş, Dragoş.

În partea a doua au evoluat: Coman - Molnar, Sabău, Lauruc, Glodean - Fejer, Mureşan, Cosma, Ghiriti - Prodan (min. 81 Lihat), Dănilă.

Antrenor: Tiberiu Csik.

Arbitri: Florin Marcu - Stelian Dem şi Ciprian Danşa.