Fără să primească vreun gol în cele două victorii, Juniorii E de la FC Bihor pregătiți de Marius Suciu și-au asigurat un loc în semifinalele tuneului zonal al Campionatului Național. În prima zi, FC Bihor a trecut cu scorul de 3-0 (2-0) de Viitorul Zalău, iar în ziua a doua a competiției desfășurate pe Stadionul Iuliu Bodola, roș-albaștrii au învins categoric 6-0 (4-0) pe Someșul Satu Mare.

FC Bihor - Viitorul Zalău 3-0

Repartizați în cadrul Grupei A, micuții fotbaliști orădeni au trecut lejer cu 3-0 de Viitorul Zalău. Marcatorii celor trei goluri au fost Andreas Știube în minutul 8, Andrei Milian în minutul 16 și Patrik Gânțe în minutul 49. Antrenorul Marius Suciu s-a arătat încântat de jocul practicat în prima repriză. „Felicit jucătorii pentru atitudine și dârzenie, în special din prima repriză. Am debutat cu o victorie clară, sper s-o ținem tot așa și în cele din urmă să reușim să câștigăm turneul și să izbutim să ne calificăm pentru faza următoare", a declarat, după meci, tehnicianul bihorenilor. În cadrul grupei B, primele două meciuri s-au terminat cu următoarele rezultate: Luceafărul Cluj - LPS Bistrița 4-1 și Plimob Sighet - Aurul Brad 2-1.

FC Bihor - Someșul Satu Mare 6-0

În cel de-al doilea joc din cadrul grupei A, juniorii E de la FC Bihor pur și simplu au zburdat pe teren. Victoria a fost conturată încă din prima repriză când roș-albaștrii au înscris nu mai puțin de 4 goluri. Lista a fost deschisă de Horea Lazăr care a marcat în minutul 4. Următoarele trei goluri au fost înscrise în doar trei minute: în minutul 10, Andreas Știube a transformat un penalty, două minute mai târziu același Horea Lazăr a făcut 3-0, iar în minutul 13, Patrik Gânțe a stabilit scorul primei reprize (4-0). După pauză, orădenii au mai punctat de două ori prin  Aris Morar în minutul 40 și George Martin în minutul 49. Prin cele două victorii, bihorenii au câștigat grupa A ceea ce i-a calificat în semifinala ce se va disputa astăzi de la ora 10.00 și unde vor întâlni învinsa meciului dintre Plimob Sighet și Luceafărul Cluj, partidă ce s-a disputat ieri după închiderea ediției. Rezultate înregistrate în grupa B: Plimob Sighet - LPS Bistrița 6-1 (1-1) și Luceafărul Cluj - Aurul Brad 4-0 (1-0).

„A fost un joc foarte bun, cu o bună posesie şi o circulaţie bună a mingii. Mă bucur că am câştigat această grupă detaşat, dar greul de-abia acum începe. După o muncă de trei ani de zile, au început să apară şi rezultatele. Este o performanţă accederea în etapa semifinală a turneului, dar noi ne dorim în cele din urmă să câştigăm această zonă şi să ajungem între primele opt echipe din ţară", a declarat, după joc, antrenorul Marius Suciu.

Lotul Juniorilor E de la FC Bihor: Dominic Bot, Jeremy Demeter, Aris Morar, Andreas Ştiube, Horea Lazăr, Andrei Zodi, Antonio Hadade, David Pop, Patrik Gânţe, Bogdan Sala, George Martin, Mădălin Bursaşiu şi Andrei Milian.